Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Terorizaţi de maidanezi

Publicat in GAZETA de SUD, marți 13 noiembrie 2007 ·

Câinii agresivi au invadat Bănia! Aşa sună reclamaţiile adresate aproape zilnic Gazetei de Sud de craioveni cărora le este frică să mai iasă pe stradă ca să nu fie muşcaţi.Disperaţi că în orice moment ar putea fi atacaţi de câinii fără stăpâni, mai mulţi craioveni au sunat la redacţie, pentru a-i sprijini să scape de animalele care, susţin ei, le fac viaţa un coşmar. Probleme au fost sesizate de persoane din mai toate cartierele Băniei, care au înroşit telefonul primăriei pentru a reclama prezenţa maidanezilor, deveniţi tot mai agresivi. Oamenii au povestit că, de frică să nu fie muşcaţi, preferă să evite drumul pe care veneau sau plecau de obicei de acasă şi consideră că animalele ar trebui prinse şi duse în adăposturi speciale. „Stau în cartierul Rovine şi, de câteva luni, în spatele unui bar s-au aciuat câţiva câini. Unii sunt paşnici, nu-ţi fac nimic dacă treci pe lângă ei. Este, în schimb, o căţea neagră, care sare la fiecare trecător să-l muşte. Pe mine chiar m-a trântit la pământ, iar dacă nu treceau atunci câţiva bărbaţi pe lângă mine, care m-au ajutat, m-ar fi făcut praf. Să vină cei de la Ecarisaj să o ia, că e un adevărat pericol“, a povestit una dintre persoanele care ne-au sesizat şi care a preferat să-şi păstreze anonimatul. În acelaşi cartier, în zona blocului E10, aceeaşi problemă. Oamenii sunt terorizaţi de o haită de câini care atacă pe oricine se apropie de ei. „Nu poţi să duci gunoiul, nu poţi să ieşi din casă seara. Dimineaţa, sunt zeci de câini care, la cea mai mică mişcare, sar la tine şi nu ai ce să le faci. Dacă mai apare şi o persoană care îşi plimbă câinele, toţi maidanezii se strâng în jurul lui şi îţi e imposibil să mai treci pe acolo“, a spus Ileana V., din Rovine.

Zilnic sunt duşi la Făcăi aproape 30 de câini Din Brazda lui Novac, alte sesizări în legătură cu câinii lăsaţi liberi pe străzi, care pot muşca pe oricine, oricând.

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 3 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 8 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Alegerile prezidențiale 2025 pot fi amânate, spune Ilie Bolojan: „Ar putea fi cel mai devreme în luna mai”

Libertatea acum 8 ore
Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat duminică, 5 ianuarie, la Digi24, că, dacă Executivul condus de Marcel Ciolacu nu dă în câteva zile o Hotărâre de Guvern prin care să bată în cuie datele alegerilor convenite în coaliție înainte

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 6 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Hamas susţine că este gata să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

News.ro acum 2 ore
Un responsabil al Hamas a declarat pentru AFP că mişcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni deţinuţi în Fâşia Gaza în cursul „primei faze” a unui acord cu Israelul, care a fost evocat încă de sâmbătă, în zi

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 3 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 3 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

Zeci de animale marine moarte în Marea Neagră, după scufundarea a două petroliere rusești în preajma Crimeei FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Peste 30 de cetacee au fost găsite moarte în mare după ce două petroliere s-au scufundat în Marea Neagră la mijlocul lunii decembrie, a anunţat, duminică, 5 ianuarie, un ONG specializat cu sediul la Soci, în sud-vestul Rusiei, relatează AFP. La 15 d

Cancelarul german Olaf Scholz, după ce jignirile lui Elon Musk: „Nu hrăniţi trollul”

HotNews acum 3 ore
„Nu hrăniţi trollul”, a răspuns cancelarul german, Olaf Scholz, când a fost întrebat într-un interviu despre avalanşa de insulte adresate lui şi altor lideri germani de către Elon Musk, cel mai bogat om din lume. Vorbind pentru săptămânalul german S

Vremea

București
acum

lun.

0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Iasi
acum

lun.

-0°/8°
mar.

3°/9°
mie.

6°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

2°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/14°
joi

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-0°/5°
mar.

3°/8°
mie.

6°/10°
joi

5°/12°
Timisoara
acum

lun.

3°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/12°
joi

7°/14°