Italia a devenit al doilea stat UE, după Bulgaria, pentru care MAE postează pe site-ul său o atenţionare de călătorie, care constă în oferirea informaţiei că, de la 1 noiembrie 2007, cetăţenii comunitari aflaţi în Peninsulă pot fi expulzaţi. MAE le explică românilor că, de la data când primesc notificarea de expulzare, ei au posibilitatea să conteste decizia prin recurs, în faţa unei instanţe din teritoriul administrativ de care aparţine autoritatea care a emis ordinul, în termen de 20 zile.
Recursul ar trebui soluţionat în 30 de zile de la data depunerii, iar MAE îi invită pe cetăţenii români care se consideră victima unor abuzuri, să se adreseze Ambasadei de la Roma ori Consulatelor generale de la Milano şi Torino. Ministerul român precizează că, în virtutea decretului italian, expulzarea propriu-zisă nu poate avea loc mai devreme de o lună „cu excepţia cazurilor de urgenţă dovedită” – care nu sunt exemplificate. (B.M.)