Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Diversiunea ministrul de Externe "nazist"

Publicat in Jurnalul, marți 13 noiembrie 2007 ·

Suntem cu toţii de acord că intreţinănd diversiunea "monstrului" Mailat, presa din Italia a dat o lovitura gravă imaginii romănilor in lume. Iată insă, presa din Romănia dănd o lovitură imaginii romănilor intreţinănd diversiunea Ministru de Externe "nazist".

In ultimele zile, Adrian Cioroianu e ţinta unei campanii ieşite din comun avănd drept esenţă aserţiunea că ministrul nostru de externe ar fi făcut declaraţii de tip nazist. Culmea acestei campanii a fost atinsă de liderul PSD, Cristian Diaconescu. Inginindu-l pe şeful său ierarhic, Mircea Geoană, domnia sa a reclamat premierului nici mai mult nici mai puţin decit "să se delimiteze faţă de atitudinea şi retorica ministrului nostru de Externe şi să işi ceară public scuze in faţa comunităţii europene, pentru conţinutul acestor declaraţii". Astfel de gesturi şi declaraţii ritoase reclamă in mod imperios coborărea pe tărămul faptelor. Acuzaţia de nazist, extrem de gravă nu numai pentru persoana lui Adrian Cioroianu, dar şi pentru Romănia (care ar putea trece in ochii lumi drept ţara ce are un ministru de Externe de extremă dreaptă) trebuie confruntată cu faptele. Iată faptele!

Vineri, 2 noiembrie, seara, la Ştirea zilei, de pe Antena 3, se discuta despre măsurile ce-ar trebui luate pentru ca monstruozităţi in genul celor comise de Romulus Mailat peste hotare să nu mai aibă loc. Sergiu Andon s-a referit la o posibilă modificare a Codului Penal in aşa fel incăt cei in stare să comită asemenea infracţiuni să nu mai poată merge in străinătate. De precizat că talk-showul şedea sub semnul impactului emoţional strănit in Italia şi in Romănia de ştirea că Romulus Mailat violase, jefuise şi ucisese o italiancă. Ulterior s-a văzut că acuzaţia de violare şi, apoi, de ucidere era o diversiune. La ora respectivă insă toată lumea in Romănia ştia că Romulus Mailat comisese o monstruozitate. Intr

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele informații despre magistratul care l-a ajutat pe Călin Georgescu: „E încă în activitate” / Ce spune procurorul general

HotNews acum 20 minute
Magistratul acuzat că l-a favorizat pe Călin Georgescu, fostul candidat la prezidențiale urmărit penal sub control judiciar pentru șase infracțiuni, este încă „în activitate”, a anunțat marți Alex Florența, procurorul general al României, conform Ne

Planul pentru reînarmarea Europei, anunțat de Ursula von der Leyen. "Trăim momente extrem de periculoase". Care sunt cele 4 măsuri principale ale ReArm Europe VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat marți, 4 martie, Planul pentru Reînarmarea Europei (ReArm). Cele 4 măsuri fundamentale ale planului vor duce la mobilizarea a aproape 800 miliarde de euro pentru securitatea continentului

Cine este blonda de la care Horațiu Potra a primit teancuri de bani în Dubai

Adevarul acum 59 minute
Horațiu Potra, șeful mercenarilor români, a fost surprins, în Dubai, atunci când primea bani de la Anait Martirosyan, o rusoaică care se prezintă drept agent imobiliar în orașul din Emiratele Arabe Unite.

Rusia- „Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este cea mai bună contribuție pentru obținerea păcii ”

Ziua Constanta acum 2 ore
Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este 'cea mai bună contribuție' pentru obținerea păcii în Ucraina, a salutat marți Kremlinul anunțul făcut anterior de responsabili de la Casa Albă, la câteva zile după disputa aprinsă între Donald

Un exercițiu major de cutremur va avea loc în două orașe din România timp de cinci zile

Adevarul acum 15 minute
Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), anunță că va avea loc un exercițiu major de cutremur în Bucureşti şi într-o altă localitate din România, în luna iunie 2025.

Ucraina este pregătită „în orice moment” să semneze Acordul Mineralelor cu SUA, dar nu va face concesii teritoriale, anunţă premierul de la Kiev

Ziare.com acum 45 minute
Ucraina este absolut hotărâtă să-şi continue cooperarea cu Statele Unite, anunţă marţi, 4 martie, premierul ucrainean Denîs Şmîhal, după ce Casa Albă a anunţat suspendarea ajutorului militar american, crucial armatei ucrainene şi Kievului în războiu

MApN despre proiectul de dezvoltare a Portului Militar Constanța

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, și ministrul transporturilor și infrastructurii, Sorin-Mihai Grindeanu, au participat marți, 4 martie, la sediul Administrației Porturilor Maritime Constanța, la o activitate de prezentare a unui nou proie

Reacția lui Bolojan după ce SUA suspendă ajutorul militar pentru Ucraina

Ziua Constanta acum 6 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan transmite că NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și că investițiile pentru consolidarea capacității de apărare trebuie intensificate. 'NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și Român

Marcel Ciolacu – „Europa trebuie să fie pregătită să îşi menţină securitatea şi apărarea”

Ziua Constanta acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu salută, în numele României, planul ”ReArm Europe”, anunțat de către președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Ciolacu arată faptul că acest plan, în valoare de 800 de miliarde de euro, este unul foarte bun și fap

Semnal de alarmă tras de un vicepreședinte al Consiliului Magistraturii: România e mai aproape de un „paradis al infractorilor ”decât de un stat de drept

HotNews acum o ora
Vicepreședintele Consiliului Superior al Magistraturii, Claudiu Sandu, a atras atenția, marți, asupra mai multor probleme cu care se confruntă sistemul judiciar din România, susținând că țara noastră este mai aproape de un ‘paradis al infractorilor’

Vremea

București
acum

11°
mar.

2°/11°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

10°
mar.

1°/11°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

0°/11°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

13°
mar.

2°/13°
mie.

3°/14°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°