Departe de a speria regimul de la Teheran, presiunile americane au reusit sa-i exaspereze pe toti iranienii, mai ales prin prezenta amenintatoare a port-avioanelor in Golful Persic. In pofida tuturor evidentelor, presedintele Bush a anuntat continuarea razboiului din Irak. De asemenea, Administratia americana e tot mai tentata sa atace Iranul. Dar sint toate semnele ca puterea americana si-a atins limitele si ca va urma declinul. Consecintele aventurii din Irak sint deja mai dezastruoase decit ale celei din Vietnam. Criza a fracturat establishmentul de securitate nationala care conduce tara dupa al II-lea razboi mondial. Exista deja un dezacord public al generalilor si al agentiilor de informatii vizavi de continuarea actualei politici. Spre pilda, generalul in rezerva William Odom considera ca invazia Irakului reprezinta "dezastrul strategic cel mai important din istoria Statelor Unite", iar colonelul Larry Wilkerson, fost sef de stat major al lui Colin Powel, vorbeste despre "o eroare de dimensiuni istorice". Chiar fostul director al Consiliului National de Securitate, dl. Zbigniew Brzezinski, denunta "o calamitate istorica, strategica si morala". Diversele ministere isi paseaza reciproc raspunderea, iar un inalt demnitar in functie compara actuala echipa de la conducere cu familia Corleone, o clica incompetenta, aroganta si corupta. De fapt, George Bush nici nu are o legitimitate democratica indiscutabila. In 2000, el a pierdut votul popular si a ajuns presedinte datorita unei decizii controversate a Curtii Constitutionale care a decis oprirea renumararii voturilor in Florida, ceea ce pentru multi juristi a echivalat cu o lovitura de stat constitutionala. Contracandidatul sau, Al Gore, s-a supus, pentru a evita o criza constitutionala fara precedent, si iata ca a fost rasplatit cu premiul Nobel pentru pace, pretextul fiind un film documentar despre incalzirea glob