Uniunea Europeana (fosta Comunitate Europeana, fosta Piata Comuna) se afla in fata unei situatii unice in istoria ei de aproape jumatate de secol. Daca problema cu care se confrunta ar fi tratata exclusiv economic - abandonandu-se criteriile politice care au coplesit-o in aceasta jumatate de veac -, una dintre cele mai importante piese ale constructiei comunitare (asa-numita politica agricola comuna), pentru care s-au cheltuit oricum cele mai mari eforturi materiale si de imaginatie, precum si enorme alocatii sociale, ar trebui pur si simplu aruncata la cos. Reformarea politicii agricole comune potrivit conditiilor noii situatii ar reclama asemenea schimbari, incat n-ar mai ramane aproape nimic din ea! Si rasturnarea de situatie n-a venit cumva de la extinderea Uniunii in tarile est-europene, inclusiv in Romania, desi este bine cunoscut ca Romania unde intra nu numai ca o face la spartul targului, dar si usuca totul repede, repede. Sub inraurirea combinata a unui complex de factori - dintre care un rol important l-a jucat seceta prelungita de mai multi ani, dar puternic accentuata in 2007 -, preturile la cereale au luat-o razna, cu impact sever asupra preturilor alimentare si inflatiei in general. Imediat, a fost scoasa de la naftalina bine cunoscuta masura a suspendarii, pentru o perioada (de regula un an), a taxelor vamale la importurile cerealiere, pentru ca, pe baza unor achizitii mai ieftine din afara, cresterea preturilor intracomunitare la cereale sa se tempereze si presiunile inflationiste sa fie astfel descurajate. Cine s-a repezit sa salute initiativa? Desigur, importatorii din Romania, care sunt obisnuiti de ani de zile sa preseze autoritatile cu adoptarea acestui gen de masuri pentru a-si satisface interesele lor de profit pe seama bietului taran producator roman. Tarile mari producatoare de cereale din UE, in frunte cu Franta, au primit insa cu rezerve p