Timp de aproape o săptămână am fost extras complet din viaţa publică din România. Am fost la Bruxelles, îngropat în dosare şi înţepenit în întâlniri scurte cu funcţionari europeni bine instruiţi în domeniile lor. Sentimentul dominant la Bruxelles este că Bucureştiul este o problemă. Dar nu pentru ceea ce noi vedem din interior: că dl. Cioroianu face declaraţii naziste, că dl. Băsescu înjură clasa politică, Steaua nu mai e ce a fost, că extremiştii italieni au luat la ţintă românii care muncesc la negru sau la alb. Ci pentru lucruri plictisitoare şi lipsite de importanţă.
Deficitul comercial al României a ajuns la cote uriaşe pentru o ţară din Uniunea Europeană. Deficitul comercial reduce avuţia naţională pe locuitor, provoacă instabilitatea pieţei financiare, distruge capacităţile de producţie din ţară, în favoarea depozitelor importatorilor. Ca să reduci deficitul comercial, ai două soluţii. Soluţia pe termen scurt se referă la devalorizarea monedei naţionale, impunerea unor taxe pe importuri, creşterea inflaţiei pentru a reduce consumul. Taxe nu se pot pune, pentru că avem un Tratat de aderare. Devalorizarea leului se poate face, iar Banca Naţională s-a apucat de ea. Dar aceasta este o soluţie temporară şi, în general, proastă, pentru că are mai multe consecinţe negative decât pozitive. Soluţia bună ar fi fost să aduni toate forţele politice şi instituţionale, să vezi cum poate creşte exportul şi cum poate scădea importul, să faci un plan şi să-l pui în aplicare. Dacă România importă ţiţei de 2 miliarde de euro pe an, poţi să stimulezi producţia de energie din resurse alternative (hidro, biodiesel, solară, biomasă etc.) şi în doi-trei ani să vezi cum factura energetică externă scade sau cel puţin nu mai creşte. Nimeni nu face aşa ceva, aşa că ne putem aştepta la creşterea inflaţiei, scăderea nivelului de trai, distrugerea producătorilor autohtoni (fie ei cu c
