Parizienii au revenit din această vară la moda anilor ‘30. Speriaţi de traficul infernal şi tentaţi de o iniţiativă a companiei JC Decaux, ei au devenit adepţii transportului pe bicicletă. Un număr tot mai mare de oraşe europene încearcă să salveze ce se mai poate salva din circulaţia pe străzile aglomerate, prin introducerea în exploatare a unor sisteme de închiriere a bicicletelor. Documentarele despre viaţa de zi cu zi a japonezilor sau chinezilor, în care bi
Parizienii au revenit din această vară la moda anilor ‘30. Speriaţi de traficul infernal şi tentaţi de o iniţiativă a companiei JC Decaux, ei au devenit adepţii transportului pe bicicletă.
Un număr tot mai mare de oraşe europene încearcă să salveze ce se mai poate salva din circulaţia pe străzile aglomerate, prin introducerea în exploatare a unor sisteme de închiriere a bicicletelor. Documentarele despre viaţa de zi cu zi a japonezilor sau chinezilor, în care bicicleta joacă un rol mult mai important decât maşina, par să fi inspirat noul stil de viaţă al orăşenilor europeni, iar municipalităţile sunt gata să ofere servicii cât mai bune pentru biciclişti, în speranţa că vor îmbunătăţi condiţiile de trafic.
Începând din vara acestui an, ochii autorităţilor locale din Europa care se confruntă cu probleme de trafic, sunt aţintiţi spre Paris. Desigur, nu numai frumuseţea acestui oraş este cauza, ci, mai curând, implementarea unui sistem de închiriere de biciclete, gestionat de renumita companie de outdoor JC Decaux, cu sprijinul primarului Bertrand Delanoe şi mai ales al omului „care a declarat război maşinilor“, vice-primarul Denis Baupin. Ce legătură are panotajul stradal cu bicicletele? Simplu. Un om cu vederi largi, Jean-François Decaux, CEO al firmei franceze, a găsit o soluţie atât pentru creşterea afacerilor proprii, cât şi pent