Ce au in comun cateva povestiri mucalite cu decor vag bucurestean, o colectie de eseuri pe teme de psihanaliza si sport si alte cateva povestiri mucalite cu decor universal iesean? Daca e musai sa aiba ceva in comun, atunci as spune, la repezeala, ca fotbalul e ceea ce au toate trei in comun.
Sorin Stoica, Aberatii de bun-simt, Editura Polirom, Bucuresti, 2007
In povestirile lui Sorin Stoica se joaca fotbal pe rupte. Emil Constantinescu, de pilda, a jucat fotbal la Cotroceni si-a pierdut. De acolo crede fostul presedinte al Romaniei ca i se trage declinul. Acum viseaza sa-si relanseze cariera politica la o miuta, insa de data aceasta va sta in aparare.
Se mai joaca fotbal la gramada, pe lungul si pe latul terenului comunal, cu mingi dezumflate, fara strategii sofisticate, unde-i mingea, acolo sunt si baietii, toti in jurul ei.
Nesofisticat pare si stilul lui Sorin Stoica. Fraze scurte, observatii fruste, acelasi prozator-ziarist-antropolog atent la tot ceea ce se intampla in jurul lui. Cu unele dintre personajele sale prozatorul s-a intalnit apoi pe strada, iar acestea l-au ocolit, i-au batut obrazul, l-au amenintat ca-l dau in judecata.
Or fi fruste observatiile lui Sorin Stoica, insa nu sunt deloc lipsite de subtilitate. Vede tot felul de lucruri despre care oamenii au impresia ca reusesc sa le ascunda, intuieste, dintr-o privire, caracterul unui ins sau al unei intamplari si-l schiteaza din trei miscari de condei.
Pe scena defileaza un intreg circ uman, cu profesorasi de provincie pe nume Paganel si plasatoare intitulate Titi Magdalena, cu un unchi scartar, o dactilografa, un yoghin, un pompier filosof, o calugarita in viata careia nu s-a intamplat nimic.
Unele personaje, precum Nae Stabiliment, sunt vechi cunostinte din cartile lui Sorin Stoica, altele, precum Constantinescu si Ciu
