Discriminarea pe motive de etnie este interzisă în România, conform legislaţiei mai vechi sau mai noi. În consecinţă, minorităţile naţionale sunt egale în drepturi cu „majoritarii“, orice discriminare putând fi sancţionată conform legii. Acest lucru nu este însă de ajuns pentru a susţine comunităţile etnice, considerate importante pentru păstrarea bogăţiei şi diversităţii culturale a Europei. Motiv pentru care, la nivel european, s-au promovat co
Discriminarea pe motive de etnie este interzisă în România, conform legislaţiei mai vechi sau mai noi. În consecinţă, minorităţile naţionale sunt egale în drepturi cu „majoritarii“, orice discriminare putând fi sancţionată conform legii.
Acest lucru nu este însă de ajuns pentru a susţine comunităţile etnice, considerate importante pentru păstrarea bogăţiei şi diversităţii culturale a Europei.
Motiv pentru care, la nivel european, s-au promovat convenţii care au drept scop protecţia minorităţilor naţionale şi a drepturilor şi libertăţilor persoanelor aparţinând acestora. Prima convenţie de acest tip la care România a aderat a fost Convenţia cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale (ratificată prin Legea nr. 33/1995).
Recent, România a ratificat prin Legea nr. 282/2007 Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare.
Deşi prima convenţie, cea referitoare la protecţia minorităţilor, are şi ea destule trimiteri la folosirea limbii, cea de-a doua este, evident, mult mai bine focalizată pe acest aspect atât de important al identităţii naţionale. Conform Cartei, România are obligaţia să specifice în legea de ratificare fiecare limbă regională sau minoritară la care se aplică anumite paragrafe din Cartă, selecţionate conform regulilor stabilite de către aceasta. Acestea sunt: bulgară, cehă, croată, germană,
