Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiovenii, furaţi de arbitri

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 14 noiembrie 2007 ·

Handbaliştii de la CS Universitatea Craiova au obţinut în weekend-ul trecut o nouă victorie, impunându-se în deplasare în faţa formaţiei Teleorman Alexandria, scor 27-20 (14-13). Meciul a fost mult mai greu decât se aşteptau oltenii, deoarece arbitrilor întâlnirii li s-a făcut milă de echipa gazdă, care nu avea nici un punct în clasament, şi au încercat să o ajute. Însă, cu tot sprijinul „fluieraşilor“, echipa din Alexandria a încheiat jocul fără să obţină vreun punct. „Am început bine partida, în minutul 14 conduceam cu 10-3. Apoi, pe fondul unor ratări şi greşeli ale jucătorilor noştri, arbitrii şi-au început recitalul. Au fluierat tendenţios, împingând echipa adversă de la spate. La pauză am intrat cu un avantaj doar de un gol. În partea a doua, arbitrii au continuat în aceeaşi manieră. Ni l-au eliminat pe pivotul Mărginean, arătându-i cartonaşul roşu pe nedrept. Văzând asemenea nedreptate, jucătorii noştri s-au mobilizat exemplar. S-au apărat foarte bine şi au reuşit să se distanţeze pe tabela de marcaj“, a povestit antrenorul craiovean Paul Stuparu.

Partida a fost întreruptă mai bine de un sfert de oră din cauza unei pene de curent. Cei mai bun marcatori ai Universităţii au fost Cordescu (7 goluri), Dodon (5), Mincan şi Bârlogeanu (câte patru). Antrenorul Stuparu l-a remarcat şi pe portarul Cristian Păun, care a avut câteva intervenţii bune.

În urma acestui succes, al şaselea din campionat, oltenii şi-au consolidat poziţia a treia în seria B, cu 12 puncte, în spatele formaţiilor CS H&V Piteşti (18 puncte) şi SCM Braşov (16 puncte). Echipa de pe locul patru, Universitatea Valahia Târgovişte, are opt puncte. În etapa viitoare, a treia din returul I, craiovenii vor primi vizita celor de la CSM Bucureşti (locul 7), partida fiind programată duminică, de la ora 11.00, în Sala Sporturilor din Bănie. Handbaliştii de la CS Universitatea Craiova au obţinut în w

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 7 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 6 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 11 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 7 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 9 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 5 ore
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Formula 1: Charles Leclerc, pole position în MP de la Monaco

HotNews acum 10 ore
Charles Leclerc va pleca primul în cursa Marelui Premiu de la Monaco, el fiind cel mai rapid în sesiunea de calificări de sâmbătă. Charles LeclercFoto: Lillian SUWANRUMPHA / AFP / Profimedia Max Verstappen va pleca de pe locul 6 la Monaco - Lewis Ha

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 10 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Urs observat în centrul staţiunii Sinaia. Localnicii şi turiştii au primit mesaj RO-Alert

News.ro acum 6 ore
Un urs şi-a făcut apariţia, sâmbătă seară, în zona centrală a staţiunii Sinaia, iar autorităţile au transmis mesaj RO-Alert localnicilor şi turiştilor pentru a-i avertiza asupra pericolului.

Vremea

București
acum

14°
dum.

13°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/20°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

13°
dum.

13°/25°
lun.

11°/21°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

dum.

9°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°
Timisoara
acum

12°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°