Pierderile record ale Citigroup au forţat schimbarea conducerii instituţiei, i-au dat peste cap ratingurile şi au zgâlţâit bursele de la New York şi Londra. Acţiunile Citigroup au încheiat săptămâna trecută la o cotaţie de 32,9 dolari pe bursa din New York, pierzând nu mai puţin de 14,5% în ultimele cinci zile de tranzacţionare. În plus, Chuck Prince, preşedintele grupului american, a fost nevoit să-şi dea demisia, punând punct în mod brutal unei cariere de 28 de a
Pierderile record ale Citigroup au forţat schimbarea conducerii instituţiei, i-au dat peste cap ratingurile şi au zgâlţâit bursele de la New York şi Londra.
Acţiunile Citigroup au încheiat săptămâna trecută la o cotaţie de 32,9 dolari pe bursa din New York, pierzând nu mai puţin de 14,5% în ultimele cinci zile de tranzacţionare. În plus, Chuck Prince, preşedintele grupului american, a fost nevoit să-şi dea demisia, punând punct în mod brutal unei cariere de 28 de ani în cadrul companiei. Atât demisia lui Prince, cât şi scăderea cotaţiilor au fost rezultatul anunţului potrivit căruia compania va trebui să taie din bilanţ o sumă între 8 şi 11 miliarde de dolari şi să o treacă pe pierdere ca urmare a deprecierii titlurilor ipotecare. Vestea a venit după ce Citigroup a mai anunţat, pentru trimestrul al III-lea, o altă revizuire în sens negativ a bilanţului, cu 3,3 miliarde de euro.
Când un gigant de talia Citigroup are probleme, efectele se transmit şi de cealaltă parte a Oceanului. La Londra, indicele bursier FTSE 300 a pierdut, într-o şedinţă, 0,6% după anunţul privind reevaluarea activelor băncii americane, iar indicele FTSE 100, care include acţiunile celor mai mari companii britanice, a coborât cu 1,06%, pentru a treia zi consecutiv.
Preşedintele Citigroup a decis în weekend să-şi dea demisia, dar anun