Mesajul a fost trimis. Multumesc!

3.000 de euro amenda pentru o caricatură cu prinţii de Asturias făcând sex

Publicat in Gandul, miercuri 14 noiembrie 2007 ·

Doi caricaturişti spanioli au riscat şi au pierdut, cel puţin în faţa Justiţiei. În vară, Guillermo Torres şi Manel Fontdevila au avut curajul să publice pe coperta săptămânalului de satiră El Jueves o caricatură cu prinţul Felipe şi soţia sa Letizia în timp ce făceau sex.

Revista a fost imediat scoasă de la chişcurile de ziare din întreaga ţară. Recent, Justiţia spaniolă a dat şi verdictul în acest caz: cei doi se fac vinovaţi de ofensă adusă familiei regale, primind fiecare câte o amendă de 3.000 de euro.

Au scăpat destul de uşor. Defăimarea familiei regale spaniole poate atrage, prin lege, o pedeapsă cu închisoarea de până la doi ani. Torres a desenat caricatura, iar Fontdevila a scris textul ce însoţea desenul în care Felipe şi Letizia apăreau într-o „ipostază sexuală explicită”, după cum a declarat judecătorul.

„Îţi dai seama”, spunea prinţul, „dacă rămâi din nou însărcinată ar însemna că am muncit prima dată în viaţă”. Desenul făcea aluzie la un anunţ al guvernului spaniol care urma să acorde cuplurilor câteva mii de euro pentru fiecare nou născut. În timpul procesului, inculpaţii au susţinut că nu au făcut nimic rău, iar sindicatul jurnaliştilor a acuzat Justiţia că împiedică dreptul la libertatea de exprimare. (A.M.M.)

Doi caricaturişti spanioli au riscat şi au pierdut, cel puţin în faţa Justiţiei. În vară, Guillermo Torres şi Manel Fontdevila au avut curajul să publice pe coperta săptămânalului de satiră El Jueves o caricatură cu prinţul Felipe şi soţia sa Letizia în timp ce făceau sex.

Revista a fost imediat scoasă de la chişcurile de ziare din întreaga ţară. Recent, Justiţia spaniolă a dat şi verdictul în acest caz: cei doi se fac vinovaţi de ofensă adusă familiei regale, primind fiecare câte o amendă de 3.000 de euro.

Au scăpat destul de uşor. Defăimarea familiei regale spaniole poate atrage, prin lege, o pedeapsă cu înc

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ursula von der Leyen „România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen“

Ziua Constanta acum 2 ore
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a postat pe pagina sa de pe Rețeaua X un mesaj în limba română prin care punctează faptul că România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen. „Eliminarea controalelor la frontierele teres

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum 27 minute
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. În 2019, 675.348 de alegători din s

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 2 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

Elena Lasconi: Sunt sigură că voi intra în turul 2 şi că voi câştiga preşedinţia. Nu pentru că sunt arogantă, ci pentru că eu mă încred în români

News.ro acum o ora
Preşedinta USR, Elena Lasconi, candidată la alegerile prezidenţiale, a declarat vineri că este sigură că va intra în turul 2 şi că va câştiga preşedinţia, nu pentru că este arogantă, ci pentru că se încrede în români şi pentru că, într-adevăr, este

S-a redeschis traficul pe A1, între Sibiu şi Boiţa, dar viteza e limitată la 60 km/h

Libertatea acum 45 minute
Circulația pe autostrada A1, între Sibiu şi Boiţa, a fost redeschisă, după ce a fost oprită din cauza viscolului. Între nodurile rutiere Șelimbăr și Boița a fost instituită o limită de viteză de 60 km/h, a anunţat Compania Naţională de Administrare

Beijingul anunță că românii vor putea călători fără viză în China

Libertatea acum 45 minute
Românii vor putea călători fără viză în China, începând cu 30 noiembrie 2024 și până la 31 decembrie 2025, după ce acest stat îşi va extinde regimul fără viză pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări, a anunțat,

Un englez a recunoscut că a primit bani de la servicii secrete străine pentru a da foc unui depozit din Marea Britanie care avea legătură cu o afacere ucraineană

G4Media acum o ora
Un britanic a recunoscut vineri că a incendiat o proprietate comercială londoneză având legătură cu Ucraina şi că a acceptat plata de la o agenţie de informaţii străină, un caz în spatele căruia procurorii susţin că stă Rusia, relatează agenția de ș

30.000 de gospodării din 144 de localități nu au energie electrică. Burduja: Se intervine cu 241 de echipe

Adevarul acum 19 minute
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat vineri, în urma ședinței Comandamentului de iarnă, că aproape 30.000 de gospodării din 144 de localități nu au energie electrică din cauza vremii nefavorabile, 241 de echipe de intervenție încercând s

A murit arhitectul cultului personalității al lui Nicolae Ceaușescu. De ce era Dumitru Popescu era supranumit „Dumnezeu”

Ziare.com acum o ora
Dumitru Popescu, unul din ultimii membri ai echipei lui Nicolae Ceaușescu, a murit la vârsta de 96 de ani. El a lăsat în urmă o carieră politică plină de controverse, având un profund impact asupra istoriei politice din țara noastră. Popescu, care e

Cum a reușit un bărbat să „cumpere” un televizor cu doar 4 lei. Ulterior, a fost acuzat de furt

Ziare.com acum 22 minute
Un bărbat din Alba Iulia este cercetat pentru furt după ce a scanat la casa de marcat eticheta unui produs în valoare de patru lei, în loc de eticheta televizorului, în valoare de 407,99 lei. Polițiștii au fost sesizați de un angajat al magazinului.

Vremea

București
acum

vin.

3°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/6°
Iasi
acum

vin.

-1°/7°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

10°
vin.

4°/16°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/1°
sâm.

-9°/1°
dum.

-9°/-0°
lun.

-2°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

1°/7°