Aveţi idee câţi poliţişti încap într-un microbuz? Pentru toţi cei care nu au un răspuns la această întrebare de o importanţă crucială, câţiva poliţişti britanici s-au gândit să ofere o soluţie practică. Mai precis, s-au îngrămădit într-o maşină de poliţie, marca Wolkswagen, care era echipată pentru a transporta fix opt persoane.
Ei bine, în maşina fotografiată de jurnaliştii de la The Daily Mail au încăput nici mai mult nici mai puţin de 14 poliţişti, e drept, puţin „înghesuiţi”. Cei 14 temerari se grăbeau să ajungă la locul incendiului de proporţii izbucnit la începutul acestei săptămâni la Londra.
Cu toate că intenţiile acestora au fost nobile, publicaţia britanică a ţinut să atragă atenţia că reprezentanţii poliţiei s-au abătut de la reguli „elementare” de siguranţă rutieră. Este greu (ba chiar imposibil) de crezut că cei 14 au folosit centura de siguranţă pe timpul călătoriei, aşa că ar putea fi amendaţi pentru această abatere cam cu 500 de lire sterline.
La fel, şoferul microbuzului riscă să primească o amendă usturătoare (de până la 5.000 de lire sterline) pentru că nu a pus piciorul în prag atunci când a văzut că maşina se aglomerează peste limita admisă. În lumina acestor dezvăluiri cutremurătoare privind neglijenţa poliţiştilor londonezi, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Metropolitane a promis, fără cea mai mică urmă de umor, că toţi cei implicaţi în această gravă încălcare a siguranţei rutiere vor fi mustraţi. (A.I.)
Aveţi idee câţi poliţişti încap într-un microbuz? Pentru toţi cei care nu au un răspuns la această întrebare de o importanţă crucială, câţiva poliţişti britanici s-au gândit să ofere o soluţie practică. Mai precis, s-au îngrămădit într-o maşină de poliţie, marca Wolkswagen, care era echipată pentru a transporta fix opt persoane.
Ei bine, în maşina fotografiată de jurnaliştii de la The Daily Mail au încăput nici mai