Foto: EvZ
Deficitul extern mare reprezinta cea mai mare vulnerabilitate a economiei, a atentionat ieri guvernatorul BNR, Mugur Isarescu. Acest indicator a adus amenintarea Standard&Poor’s referitoare la reducerea ratingului de tara al Romaniei. Anunturi similare ale altor agentii de rating vor aparea in perioada urmatoare, apreciaza analistii.
Nu numai deficitul de cont curent a crescut semnificativ in acest an. Acesta este estimat de analisti la 14% din PIB, spre finele anului, respectiv la 13,4% de catre Comisia Nationala de Prognoza (CNP).
Inflatia la finele anului este prognozata la 5,7% de BNR, respectiv la 6% de CNP, iar cresterea economica urmeaza sa fie mai mica decat cea anticipata. Deficitul bugetar din acest an, prognozat la 2,8%, ne claseaza pe locul doi in topul celor mai mari deficite din UE, iar anul viitor deficitul de 3,2% urmeaza sa ne situeze pe primul loc in clasamentul statelor europene.
Referindu-se la indicatorii macroeconomici, directorul de cercetare al Grupului de Economie Aplicata (GEA), Liviu Voinea, spune: „Toti au luat-o la vale”. El adauga ca aceasta afirmatie poate fi facuta si despre economia romaneasca.
Rating mai prost?
Si alte agentii ar putea sa ne schimbe perspectiva de rating sau sa il reduca, afirma directorul GEA, Liviu Voinea. „Avand in vedere ca s-au inrautatit toti indicatorii, este firesc sa urmeze inrautatirea ratingului”, explica Voinea.
Si alti analisti se asteapta la note mai proaste de la agentiile de rating. „Este foarte posibil sa ne mai reduca ratingul de tara si alte agentii. (....) Este foarte posibil ca Fitch sa vina curand cu o schimbare de perspectiva sau o scadere a ratingului de tara”, afirma seful Departamentului de Cercetare si Trezorerie al Raiffeisen Bank, Ionut Dumitru.
Vulnerabilitatea economiei: deficitul extern
@N