De ce ati vrut sa mergeti la cimitirul armenesc?
Raspunsul este simplu, poate superficial. I-am promis tatalui meu ca voi merge, inca de acum doi ani, si nu am reusit. Un raspuns mai adinc ar fi ca ma simt foarte legat de partea armeneasca a familiei mele, de cultura si istoria armeneasca; eu caut moduri in care sa ma reconectez cu aceasta. Fiind vorba de o istorie tragica a acestui popor, modul cel mai direct, mai relevant, este prin memorie si prin amintirea acelor morti.
Cine sint cei ingropati acolo?
Onnig Kanterian – bunicul patern, Zaruni Kanterian – bunica paterna, Ohanes Sacargian – strabunicul, Siruni Sacargian – strabunica.
Ati facut aceasta promisiune tatalui dvs., sa vizitati mormintele stramosilor. Unde se afla tatal dvs.?
El se afla la München. E inginer pensionar. A lucrat aici, in Bucuresti. impreuna cu tatal meu, cu mama mea si cu sora mea, m-am mutat la München in 1980, cind am parasit Romania.
A fost vreun motiv anume pentru care ati plecat? Ati plecat legal?
Am plecat legal. Nici mama, nici tatal nu sint de origine romana pura si le-a venit mai usor sa plece. Tatal meu a luptat peste doi ani de zile sa plece, sa obtina pasaportul. Motivul principal era ca tatal meu ura comunismul si nu dorea sa mai aiba nimic de-a face cu aceasta tara ideologizata. Tatal meu dorea sa ne ofere un viitor mai bun, mie si surorii mele.
Ce virsta aveati cind ati plecat?
Aveam zece ani. Am ajuns la München in toiul anului scolar si am pierdut anul. A trebuit sa-l repet.
Am luat nota maxima la examenul de germana
Parintii n-au avut nici o ezitare sa plece?
Nu. Mama, poate, parintii ei au ramas in Romania, dar tatal meu n-a avut nici o ezitare. Eu, in schimb, am avut o foarte mare ezitare. A fost ca un fel de cezura, pentru ca mi-am pierdut toata copilaria, amintirea ei
