Printre reprezentanţii de seamă ai acestui curent s-au numărat Albert Camus, William Faulkner, Haruki Murakami, Vladimir Nabokov, V. S. Naipaul şi mulţi alţii. Cu timpul, conceptul de “cărţi vintage” s-a extins, şi astăzi se referă nu doar la marii autori care au scris în perioada considerată de specialişti “vintage” (1920 – 1970), dar şi la mulţi autori contemporani influenţi. Din păcate, românii nu beneficiază de prea multe cărţi “vintage” autentice. Puţine anticariate oferă cărţi tipărite între ’20 şi ’70, cele mai multe fiind variante reeditate. În tot cazul, mare parte dintre acestea sunt româneşti.

“Poezii” de Şt. O. Iosif (ediţia din 1944), prima ediţie din “Trilogia culturii” a lui Blaga (1944), “Strofe pentru toată lumea”, de I. Minulescu (1930) sau “Istoria literaturii române de la origini până în prezent” a lui G. Călinescu (1941) sunt doar câteva dintre titlurile de care am dat în anticariate. Operele autorilor străini, chiar dacă există în limbile de origine, sunt, însă, reeditate. Şi nu e greu să-ţi dai seama de acest lucru. Poţi ghici fără prea mult efort anul reeditării, îl trădează copertele lucioase. Cărţile vechi sunt uşor de recunoscut după copertele tip, într-o singură culoare (închisă, de obicei), fără niciun fel de ilustraţie. Doar titlul şi autorul apar pe copertă, scrise discret şi de multe ori cu litere aurii.

Plăteşti istoria cărţii, nu nişte hârtie

Preţurile acestor lucrări variază de la câteva zeci de mii de lei, în cazul celor reeditate, până la câteva sute de mii pentru cele vechi. În stabilirea preţului contează vechimea cărţii, materialul copertelor (pielea este cea mai valoroasă), domeniul (cronicile de istorie şi cărţile de critică literară sunt cele mai scumpe, ajungând până la câteva milioane). Preţul ridicat se explică, însă, mai ales prin faptul că o carte veche va fi întotdeauna purtătoarea unei întregi isto