Locuiesc într-o zonă centrală a Craiovei. Ziua, blocul meu este înconjurat de un permanent du-te-vino. La parter, cele două bănci asigură prin prezenţa paznicilor de la intrare glazura respectabilităţii. Clienţi gomoşi cu transfuzii de prosperitate ocolesc blocul, pentru a cântări exemplarele de marcă ale salonului auto din vecinătate. Restaurantul de peste drum răsună de burţi ghiftuite. Atmosferă de buric de târg, în care mirosurile predominante sunt cele ale banilor şi prăjelilor. Când vine noaptea însă, respectabilitatea zonei se risipeşte mult prea facil. Turme de câini cântători îi încercuiesc rând pe rând pe locuitorii întârziaţi, haite de şmecheri bengoşi latră la orice biped cu parfum feminin, iar gropile nu se mai văd în orbirea farurilor, devenind capcane invalidante. Dacă ar fi numai asta, situaţia ar invita doar la reproducerea pasionantă a vreunui palpitant quest computerizat. Dar... în centrul Craiovei pizza vine mai repede decât poliţia. Capacele de la maşini se fură periodic. Ritmicitatea spargerilor de apartamente la etajele superioare se înrudeşte deja cu tradiţia. Pigmentul nocturn este adus de nelipsitele „liniuţe“ pe drumul european când e frig sau cursele de motoare când e cald. Avangardiştii fenomenelor nocturne nu ezită să împartă - silenţios, din respect pentru vecinii adormiţi - pumni şi picioare după program fix. Şi pizza continuă să vină mai repede decât poliţia.

Poliţia craioveană munceşte la construirea unei noi legende despre olteni: oraşul cu cele mai palpitante străzi din ţară, prezenţa nelipsită a ştirilor de la ora cinci, câmp de joacă pentru tinerii studioşi ai săbiilor ninja. Despre mai-marii poliţiei umblă zvonul perseverent al împumuturilor repetate făcute în faimosul cartier al băncilor craiovene din Faţa Luncii. Un atare zvon nu ar interesa pe multă lume, atâta timp cât străzile oraşului ar fi securizate de echipaje de p