În a doua partidă din cadrul grupei C a ULEB Cup, CSU Asesoft Ploieşti a pierdut jocul din deplasare, contra lui Spirou Charleroi, scor 58-64. Meciul a fost unul foarte strâns, chiar dacă În a doua partidă din cadrul grupei C a ULEB Cup, CSU Asesoft Ploieşti a pierdut jocul din deplasare, contra lui Spirou Charleroi, scor 58-64.
Meciul a fost unul foarte strâns, chiar dacă gazdele au câştigat toate cele patru sferturi, deoarece diferenţa pe fiecare sfert nu a fost niciodată mai mare de două puncte.
Cele mai multe puncte pentru ploieşteni au fost marcate de lituanianul Cepulis, 15, şi americanul Griffith, 12. Pentru formaţia ploieşteană este prima înfrângere în ULEB Cup, după ce a învins Hanzevast Capitals cu 80-73 în prima rundă a competiţiei.
"Am pierdut jocul în ultimul sfert, când cei de la Spirou au atacat continuu timp de trei minute. Am un mare respect pentru echipa mea şi de aceea sunt destul de supărat. Am pierdut pe mâna noastră. Am avut câteva oportunităţi să trecem în avantaj, dar nu am reuşit.
Din păcate pentru noi, o parte a jucătorilor nu se află în formă maximă, iar acest lucru s-a văzut şi la acest meci", a declarat antrenorul Mladen Jojic.
În următorul joc, CSU Asesoft Ploieşti va juca în deplasare, pe 20 noiembrie, cu BC Hemofarm Stada (Serbia). (Bogdan Petrache)