Sint obisnuit sa citesc inscrisurile, firmele (mi-o fi ramas de cind eram mic si mama facea exercitii cu mine cind ieseam la plimbare) si, cind sint pe strada sau in metrou, citesc din reflex cearsafurile din jur. Ca deodata sa imi dau seama ca citesc timpenii. E o agresiune de care nu ma pot apara. Nu mai suport panourile si reclamele din oras! Le urasc! Pe toate! Mai ales pe cele care vor sa fie spirituale.
De unde pina unde se ocupa Apa Nova de infrumusetarea sau de umanizarea orasului? De unde stupizenia cu rebotezarea strazilor? „Strada unde-am pupat-o pe Mimi“ – asta cred ca vine undeva pe linga Selari. Ce-i prostia asta? „Aici copiam la romana“, scrie labartat pe cite-un panou; iar dedesubt, o vorba despre campania „de ce iubim Bucurestiul“ sau cam asa ceva. Pai, de-aia iubim noi Bucurestiul, pentru ca aici am copiat la romana? Care „noi“? Poate ei, atit i-o fi dus mintea! Dupa ce ca nu-s in stare sa ne dea o picatura de apa potabila si ne obliga sa dam banii pe apa imbuteliata, mai murdaresc si orasul cu kitsch-urile lor sugubete.
De peste tot ma asalteaza „rasfatul“ Dero sau „alintaroma“ nu stiu carei cafele de doi lei (lasa ca, mai nou, si Dero e un alint). Ma refugiez in casa, deschid televizorul nu altundeva, ci pe Cultural, si peste ce dau? Peste o emisiune despre „Vizual“ in care niste indivizi plini de ei pasaresc intr-o romgleza docta despre „concepte“ de publicitate si despre nenorocitele lor clipuri publicitare ca despre filmele lui Bergman. Altfel, par oameni destepti. La ce Dumnezeu le-au folosit tomurile pe care se pare ca le-au citit daca tot ce pot face e sa ne imbie cu alintul Dero? Astia chiar cred ca cineva cumpara Dero stirnit de mizeria lor de reclama, nu de pretul modic?
Scapi de Dero si de efuziunile liricoide ale Apei Nova, dai de pozele eurocandidatilor. De cind s-a pornit campania electorala, orasul a