Frumoase si binevenite clipe sonore la Ateneul bucurestean, cu bogatele acorduri ale lui Rossini, intr-o saptamina cind poporul roman, in frunte cu conducerea bicefala, se ratoieste orgolios la poporul „macaronar“-roman pentru indrazneala de a expulza din Italia citiva nepricopsiti, atentind la mindria nationala romaneasca. Sigur ca uvertura la Cotofana hoata nu are nici o conotatie socio-politica in actualitate, asa cum lucrarea popularului autor al Barbierului din Sevilla, extrem de rar abordata in concertele autohtone, La Boutique Fantastique, nu poate fi pusa in legatura cu investitiile fratilor de ginta latina in tara lui Decebal Traian Remes, bun titlu de lucrare rossiniana. De ce ne tot legam de Rossini? Pentru ca este o muzica generoasa, pentru ca are insusiri si daruri melodice, si ritm – nu degeaba a fost numit „Monsieur Crescendo“! –, si culoare, si induce buna dispozitie. Sa ne aducem aminte in aceste zile, cind toata lumea e bosumflata si nervoasa ca acelor contemporani melomani ai lui Rossini le displaceau finalurile tragice, chiar daca subiectele erau dramatice, preferind happy-end-ul ca solutie de buna dispozitie si confort psiho-mental. Dirijorul Nicolae Lascaie a valorificat la maximum excelentul mecanism al orchestrei Filarmonicii G. Enescu si a redat cu tact si nuante volubila muzica rossiniana.

Cu titlu de interes particular, dupa ce frunzarim serioasa monografie Rossini sau triumful operei bufe a lui George Sbarcea, din 1960, iar de pe manseta volumului aflam ca ar mai exista si o carte de mare interes pentru gusturile de azi ale melomanilor, numita Muzica in viata lui Vladimir Ilici Lenin de M. Goldenstein – Viata lui Beethoven de A. Alsvang o posedam si noi –, aflam mici detalii picante despre Rossini dintr-o alta monografie recenta publicata de Deutscher Verlag für Musik Leipzig, Ein Lebensbild. Ce ne impresioneaza foarte tare l