Pentru că din luna martie nu s-a mai efectuat nicio distrugere de produse "pirat", sute de tone de falsuri stau în acest moment nepăzite, în aer liber, în mai multe puncte vamale din
Pentru că din luna martie nu s-a mai efectuat nicio distrugere de produse "pirat", sute de tone de falsuri stau în acest moment nepăzite, în aer liber, în mai multe puncte vamale din România
De mai bine de jumătate de an, titularii unor mărci recunoscute refuză să mai distrugă mărfurile contrafăcute confiscate de vameşii români în punctele de frontieră. Motivul?
O nouă lege, intrată în vigoare în luna martie a acestui an, îi obligă pe proprietarii brandurilor să se ocupe de convocarea membrilor comisiilor de distrugere şi să suporte costurile cu plata acestora.
Întrucât titularii mărcilor refuză să suporte toate aceste costuri, deci să organizeze aceste acţiuni de distrugere, în punctele vamale din ţară s-au strâns sute de tone de mărfuri contrafăcute.
Portul Constanţa este în acest moment punctul vamal din ţară cel mai afectat din acest punct de vedere. Sute de tone de mărfuri contrafăcute, confiscate din martie şi până în prezent, zac pe rampe, nepăzite, în lipsa spaţiilor de depozitare. Situaţia fără precedent este confirmată atât de reprezentanţii Autorităţii Naţionale a Vămilor (ANV), cât şi de cei ai titularilor drepturilor de proprietate intelectuală.
"Ca urmare a creşterii constatărilor privind confiscarea mărfurilor care fac obiectul traficului ilicit şi al contrafacerilor şi datorită aplicării cadrului legal modificat recent, spaţiile de depozitare ale Vămii, comisionarilor vamali şi ale operatorilor portuari sunt practic pline", a declarat, pentru "Adevărul",, Gelu Ştefan Diaconu, preşedintele ANV.
Potrivit acestuia, procedurile privind distrugerea sau valorificarea acestor bunuri sunt extrem de anevoioase şi birocratice, motiv p