Actrita Laura Vasiliu, aflata la Torino la invitatia unei case de productie italiene, a afirmat ca nu a fost agresata nici verbal si nici fizic de carabinierii care au intrat in camera sa de hotel, marti noapte, a declarat consulul roman la Torino, Alexandru Dumitrescu, informeaza NewsIn.
Potrivit lui Dumitrescu, politia italiana nu a perchezitionat-o fizic pe actrita, ci doar a legitimat-o in contextul in care au fost anuntati ca o persoana care figura in baza lor de date ca fiind cercetata pentru trafic de copii si prostitutie era cazata la un hotel din Torino.
Fiindca Laura Vasiliu nu a deschis usa pentru ca in acel moment a sunat acasa si la receptie, carabinierii au deschis usa cu o cartela universala, dupa care au intrat in camera actritei si si-au dat seama ca aceasta nu avea aceleasi semnalmente cu cea pe care o cautau, desi numele era similar.
Dupa incident, politistii si-au cerut scuze si au plecat. Potrivit consulului, Laura Vasiliu a declarat ca nu a fost agresata nici verbal, nici fizic, dar s-a speriat, n-a stiut cum sa reactioneze. "A fost un moment de sperietura, dar i-a trecut". "Carabinierii n-au actionat violent sau nepotrivit." Laura Vasiliu "este multumita cu scuzele, nu a facut plangere si nu a solicitat asistenta consulara".
Desi in urma unei discutii personale dintre consul si actrita, Laura i-ar fi cerut lui Dumitrescu "sa nu fac publica intamplarea, sa ramana in zona de intimitate", chiar joi dimineata, mama actritei dadea declaratii la posturile de televiziune, a comentat consulul.
Actrita Laura Vasiliu, bruscata de carabinieri, la Torino
Cristian David: Incidentul cu Laura Vasiliu nu e o actiune impotriva romanilor
Actrita Laura Vasiliu, aflata la Torino la invitatia unei case de productie italiene, a afirmat ca nu a fost agresata nici verbal si nici fizic de