La al treilea mandat de primar al municipiului Mangalia, Zanfir Iorgus risca sa nu mai intre in nici o competitie electorala din cauza dosarelor existente la DNA si, mai nou, a unui fals in declaratia de avere. Edilul-sef a uitat sa mentioneze in acest document, completat pe propria raspundere, zece loturi de teren cumparate in cursul anului 2006. Nu atat dimensiunea suprafetelor de teren omise este importanta, cat locatia: padurea Comorova. Tocmai cea pe care primarul dorea, recent, sa o casapeasca pentru un motiv aparent laudabil, modernizarea si extinderea statiunii. Iorgus a fost stopat din demersuri de protestele a doua organizatii nonguvernamentale, dar actiunile sale anterioare legate de Comorova demonstreaza ca nu va renunta prea usor. Astfel, in 2004 padurea a fost trecuta in intravilan, in 2006 ea a fost impartita in loturi si vanduta, prilej cu care Iorgus a cumparat cele zece suprafete. Si parca pentru a nu exista nici un fel de probleme, dupa achizitionarea terenurilor in padure, primarul a facut o mica afacere, din care nu a avut decat de pierdut: i-a vandut la un pret subevaluat unul dintre cele zece loturi de teren cumparate in Comorova fostului sef al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Constanta, Alexandru Gigel Marian, afacere din care a pierdut 740 milioane de lei vechi. Am fi rautaciosi daca am specula ca Iorgus a capatat, astfel, oarecare sustinere juridica? Cat despre justificarea extirparii "plamanului verde" al zonei Olimp-Neptun-Mangalia, aceasta ar putea fi una simpla: s-a uscat padurea Comorova. Exact asa au fost defrisati numerosi versanti in padurile romanesti: pe motiv ca s-au imbolnavit copacii.
Padurea Comorova, tinta edilului-sef
Primarul Zanfir Iorgus este renumit in Mangalia ca traseist politic (PNTCD - PSD - PD) si ca om de afaceri cu salariu de bugetar, fiind in topul celor mai bogate personaje din zona. N