Prin 1973 am revenit in Turnu Magurele, dupa cativa ani petrecuti in Dobrogea, tot pe malul Dunarii, la Cernavoda. Acolo, la piciorul falnicului pod, am inteles cu adevarat ce inseamna dorul de bunici. Si parca vinovata de tot aleanul meu insuportabil era chiar creatia lui Anghel Saligny, intrucat ea ma departase de taramul paradisiac al Islazului, unde tata-mare si ma-marea ma asteptau dintotdeauna cu inimile inlacrimate.

In orasul teleormanean, mai rasarit, oricum, si mai cochet, mamei i s-a repartizat un apartament cu doua camere intr-un cartier nou, "Catanga", in limbajul bascalios al turnenilor. Intre doua mahalale de tigani, la marginea urbei, ctitorii comunisti ridicasera un cvartal de blocuri sarmane, majoritatea cu confort redus. Locuinta noastra nu avea usi intre incaperi, si nici balcon, iar pardoseala era invelita cu linoleum, rasucit pe la capete ca un sorici incins pe plita. Peretii, subtiri si valuriti, cu umflaturi gata sa plesneasca, se ascunsesera sub darele evanescente de var alburiu, rusinati de atata prost gust. La fiecare fereastra de bucatarie rasarisera cutii de tabla negricioasa, un fel de frigidere, iar in dreptul "sufrageriei", in exteriorul zidurilor exfoliate si mohorate, chiriasii trasesera sarme sau franghii de rufe. In zilele vantoase, izmenele, rochiile si camasile puse la zvantat semanau, de la distanta, cu panzele unor corabii delabrate, prinse in furtuna. Cand soarele pripea a primavara, oamenii ieseau in fata scarii si, imaginandu-si santul natal, sporovaiau si spargeau seminte de bostan. Sau de floarea-soarelui. Din radiourile cu volumul la maxim, asezate pe pervazul geamurilor, curgeau slagarele la moda atunci, intr-o atmosfera de balci provincial, de chermeza nervoasa ori lenesa, in functie de ritmurile melodice. In cartier circulau si "masini mici" (putine, ce-i drept), asa ca maidanul, imens si primitor, mi-a fost si pr