Singurii care au protestat impotriva arestării muncitorilor au fost trei studenţi de la Silvicultură. Despre duminica de 22 noiembrie 1987 işi aminteşte Lucian Silaghi, director al Teatrului de Stat din Oradea.
"Muncitorii arestaţi nu trebuie să moară"
La o săptămănă după revoltă, in faţa cantinei din complexul studenţesc, Cătălin Bia şi-a inceput protestul. I s-au alăturat colegii Lucian Silaghi şi Horia Şerban de la Silvicultură. Despre duminica de 22 noiembrie 1987 şi urmările ei, am convorbit cu dl Lucian Silaghi, actualmente director al Teatrului de Stat din Oradea.
Jurnalul Naţional: Domnule Lucian Silaghi, cum a fost acea duminică? Lucian Silaghi: A fost un moment de răscruce şi la propriu şi la figurat, pentru că stăteam chiar la intersecţie de drumuri in Complexul Studenţesc Memorandumului. Eu puteam s-o iau la stănga spre căminul 5, unde un alt coleg şi bun prieten mă aştepta. Dar, ajuns in faţa cantinei, l-am văzut pe bunul meu prieten Cătălin Bia cu o pancartă pe care scrisese "Muncitorii arestaţi nu trebuie să moară!"."O să-i execute..."Ce se zvonea atunci in Braşov despre răzvrătiţii arestaţi? Se discuta chiar in mediile universitare la modul: "Mă, o să-i impuşte! O să-i execute!". Acum poate să ţi se pară exagerat, in dictatură, insă, scenariul era plauzibil! Discutam intre noi, eram in anul IV, in grupa 3401 la Silvicultură, prieteni de nădejde. N-aş vrea să transform relatarea intr-o poveste elitistă, dar nouă ne păsa. Ne deranja faptul
de-a fi contemporani cu acest regim inuman şi fără perspectivă. V-aţi vorbit cum să faceţi protestul? Nu. Cătălin, ca rezultat al frămăntărilor şi discuţiilor noastre de o săptămănă, a inţeles să protesteze in acest fel. Fără să ne spună! A fost o secundă cănd mi-am zis aşa: "Poţi să te faci că nu-l vezi pe Cătălin". Dar problema s-a pus fulgerător in următorii termeni:
