Alexandru Dobrescu S-a descoperit ca o parte dintre parlamentarii cu domicilii declarate in provincie sunt proprietari de case ori apartamente in Bucuresti; iar acest mic detaliu nu-i impiedica defel sa locuiasca, pe durata sesiunilor, la hotelurile platite din bani publici sau, pe motiv ca prefera sa stea cu chirie intr-alta parte, sa primeasca, tot din bani publici, o suma lunara de 25 de milioane. Si s-a mai aflat ca respectivii alesi ai poporului nu apartin unui singur partid, ei reprezentand cu onoare intregul spectru politic.
Fireste ca, luand cunostinta de o asemenea gainarie, jurnalistii (nu chiar toti) au luat - cum se zice - foc, intai minunandu-se, pe urma indignandu-se de purtarea nu numai imorala, ci de-a dreptul ilegala a prea distinsilor senatori si deputati. Desi, iertat sa fiu, nu era cazul. Mai intai, pentru ca povestea se cunoaste de vreo cincisprezece ani, mai precis din 1991, dar nimeni nu a gasit de cuviinta sa o aduca pe prima pagina a ziarelor. Apoi, pentru ca trebuie sa fii peste masura de naiv ca sa te mai miri de conduita parlamentarului roman.
Alesii nostri au bunul obicei sa uite imediat dupa alegeri cine si de ce i-a trimis in forul legislativ si-si aduc aminte doar peste patru ani, cand incepe alta campanie electorala.
Aparati de periodica amnezie, ei se considera in acest rastimp scutiti de obligatii. Nu si de drepturi, la a caror inmultire si legalizare lucreaza in deplina unanimitate. N-ar fi nimic de zis daca beneficiarii drepturilor cu pricina ar fi toti cetatenii. Numai ca de ele se bucura exclusiv aceia care le voteaza, ceea ce le transforma in privilegii. Astfel, membrii celor doua camere au un regim special in fata legii penale, contrazicand principiul egalitatii fixat prin Constitutie. Ei beneficiaza, de asemenea, in dispretul aceleiasi Constitutii, de pensii speciale, cu baze de calcul diferi
