Acest ordin l-a auzit la Geneva, din gura unui poliţist de frontieră, unul dintre băieţii mei, cel mai mic. Au plecat amîndoi acum două săptămâni. într-un turneu de concerte prin Franţa, Belgia şi Elveţia. Au mers cu trei maşini, împreună cu ceilalţi colegi ai lor din grupul condus de Iancu Dumitrescu. Două maşini aveau numere din Franţa, cea de-a treia, număr autohton. În Franţa şi în Belgia maşina cu număr românesc nu li s-a părut suspectă frontieriştilor. În Elveţia - asta se întîmpla după ce a explodat în Italia afacerea expulzărilor - domnii poliţişti au lăsat să treacă fără probleme cele două maşini cu numere franţuzeşti şi s-au răţoit la ocupanţii celei de-a treia, cu număr de România. Aud cei patru din automobil ordinul şi se dau jos. "De ce aţi ieşit aşa repede!" s-a supărat alt poliţist. Se uită cei doi maimuţoi în uniforme la instrumentele din maşină, se uită şi la cei patru, mai făcîndu-le mici şicane, apoi îi lasă să treacă. Cei patru n-au protestat, dar li s-a suit sîngele la cap, bănuind de unde li se trage miliţienilor elveţieni plăcerea de a-i da jos din maşină. În ceea ce mă priveşte i-aş fi înţeles pe poliţiştii italieni dacă ar fi oprit dinadins o maşină din România, dar pe flăcăii din Elveţia nu-i pricep decît în măsura în care vreunul dintre ei are rude în garda helvetă a Vaticanului. Dar, împingînd lucrurile puţin mai departe, în neutralitatea tot mai posomorît antiseptică a Elveţiei se ascunde o veche duhoare de hazna care porneşte din băncile elveţiene. În timp ce frontieriştilor le pute pe alese cine vrea să intre în această ţară, bancherii deschid fără probleme conturi oricui vrea să-şi pitească banii aici. Există acuzaţii serioase că în timpul celui de-al Doilea Război Mondial s-au depus în bănci elveţiene valori şi bani rezultaţi din jefuirea evreilor în Germania. După război, contînd pe aceeaşi discreţie şi lipsă de curiozitate a bancher