Manualul de limba şi literatura română pentru clasa a XII-a conceput de Doina Ruşti este cel mai ingenios, antrenant şi cuprinzător manual de limba şi literatura română din câte am văzut până acum. Şi totuşi nu este nici pe departe manualul pe care îl visez.

Să explic, întâi, ce anume îmi place. Îmi place, în principiu, că este opera unui singur autor şi nu a unui colectiv. Continuitatea stilistică îl face pe elev (cred) să se simtă condus atent prin labirintul informaţiilor despre literatura română (din perioada interbelică şi din perioada comunistă, în cazul nostru). Când există mai mulţi autori, îndrumările primite par contradictorii şi derutante.

Îmi mai place că acest singur autor este o scriitoare talentată, care şi-a dovedit cultura, inteligenţa şi mobilitatea prin cărţile ei de proză anterioare (în special prin romanul Zogru). Doina Ruşti ştie de fiecare dată să aleagă esenţialul şi să comunice ceea ce trebuie comunicat într-un stil operativ, fără fraze parazitare. Totodată, ea simte când elevul are nevoie de explicaţii suplimentare şi i le oferă prompt, dar grupate astfel încât să poată fi şi ignorate, în caz că nu sunt resimţite ca absolut necesare. Funcţionează mereu grija faţă de elev, strădania de a anticipa eventualele momente de blocaj din procesul învăţării şi de a găsi soluţii de depăşire a lor.

Consider, de asemenea, că este rar întâlnită şi demnă de admiraţie capacitatea autoarei de a inventa mereu noi unghiuri de atacare a unei probleme, de examinare a unui text, de suscitare a interesului celor care îi consultă cartea. Cu o inventivitate inepuizabilă, ea descrie o epocă din perspective diferite (a ei şi a altor scriitori, de preferinţă chiar din acea epocă), formulează întrebări-surpriză, oferă definiţii de dicţionar ale unor termeni, propune exerciţii de imaginaţie, provoacă (ipotetice) polemici între elevi, născoceşte jocuri l