Când a împlinit, în 1997, 90 de ani, lauda care a revenit, cu stăruinţă, în mai toate paginile care i-au fost dedicate în revista de specialitate a Academiei Române, a fost aceea că a făcut şcoală, iar un volum omagial, apărut cu acelaşi prilej, s-a intitulat Şcoala Mihai Pop. După un an, tot în Revista de etnografie şi folclor, într-un interviu, care fusese radiodifuzat, reporteriţa, crezând că-l măguleşte pe profesor, i-a repetat sintagma de mai sus, la care acesta i-a replicat: "Nu cred că am făcut o şcoală de folclor", adăugând că este mirat că este invitat la emisiunea "Duminica vedetelor", el, care nu este vedetă, ci doar... "un biet profesor de folclor". Era, acest răspuns, o probă de modestie, de demnitate, de respingere a formulelor grandilocvente, de înţelepciune, de acea înţelepciune care i-a fost călăuză. în interviurile pe care le-a mai acordat, de-a lungul anilor - multe, care ar putea face obiectul unui volum, pe de o parte pentru că şi ele contribuie la cunoaşterea diagramei concepţiilor sale, iar pe de altă parte pentru că a fost cel mai intervievat folclorist -, a vorbit mai puţin despre opera sa scrisă, care, de altfel, avea să fie cunoscută, mai bine, odată cu apariţia celor două volume de Folclor literar (1998, I, 350 p.; II, 356 p.), care au făcut cunoscute studii şi articole mai puţin accesibile până atunci fiindcă apăruseră în publicaţii din străinătate. Despre ce-i plăcea să vorbească, despre ce componente ale demersului său ştiinţific? Despre activitatea sa la Institutul de Folclor, devenit Institutul de Etnografie şi Folclor, unde a fost mai întâi coordonator de activitate ştiinţifică (1949-1954), apoi director adjunct (1954-1965) şi în fine director (1965-1974). Au fost ani în care cultura populară a fost cercetată ca un sistem complex, alcătuit din literatură populară, muzică, dans, mimă, rituri şi ceremonialuri, cercetarea folclorică fii