Nu sunt vreun fan al lui Radu Moraru, dar am urmărit în această săptămână, trei seri la rând, emisiunea sa, „Naşul“, de pe B1, dedicată acelor parlamentari care, deşi au locuinţe în Bucureşti, primesc lunar, din banii publici, 25 de milioane de lei vechi, pentru a-şi plăti chiria (aleşilor noştri care nu au locuinţă în Capitală fie li se dau aceşti bani să stea cu chirie, fie li se decontează cazarea la hotel).

Câţiva dintre cei în cauză au intrat în direct, prin telefon, iar unul (liberal) a venit chiar în studio. El a recunoscut, cu francheţe, că are locuinţa în Bucureşti, iar banii respectivi îi foloseşte la plata cheltuielilor de întreţinere: gaze, lumină, cablu, internet. Părea sincer nedumerit că i se reproşează una ca asta; gândul că alţi oameni (chiar parlamentari) îşi plătesc cheltuielile de întreţinere din salariu (sau indemnizaţii, pentru aleşi) n-ai fi zis că i-a trecut prin minte. „Mie nu mi-e ruşine de nimic din ce-am făcut în viaţă“, spunea. Aproape că îi admiram inocenţa, îmi amintea de aceea a unei chiriaşe care refuza să plătească proprietarului cheltuielile cu gunoiul, pe motiv că ea ducea resturile menajere în coşurile de pe stradă.

Altul, pesedist, cu trei milioane de euro în cont, a recunoscut că are un apartament, dar în el stă fiul său, student la Politehnică, împreună cu prietena. „Vă rog să mă credeţi că parcă nici nu am avut curaj să trec apartamentul pe numele băiatului“, ne mărturisea, cu emoţie în glas. Şi atunci, cum să îi ceri bietului parlamentar să aibă curajul de a-şi trimite odrasla să stea cu chirie (mai ales că ar trebui plătită din veniturile proprii)? Mai bine rămâne băiatul să înveţe în apartament, iar domnul deputat îşi ia catrafusele şi se duce unde-o găsi! Şi îi plătim noi chiria!

Năucitor mi-a părut şi răspunsul altui social-democrat care are în Bucureşti o casă şi două apartamente, proprietate personală, pe