Două aniversări la începutul lui noiembrie: pe 7 - 90 de ani de la victoria Revoluţiei ruse; pe 9 - 18 ani de la dărîmarea Zidului din Berlin, ceea ce ar putea însemna şi ziua în care Revoluţia rusă şi-a încheiat cariera mondială. Pe vremea URSS, 7 noiembrie era cea mai importantă sărbătoare oficială: liderii, la o tribună din Piaţa Roşie, lîngă mausoleul lui Lenin, sub conducerea căruia s-a materializat victoria, primeau parada militară şi omagiile civililor. Fastul a dispărut, nu şi memoria festivităţilor şi a semnificaţiilor lor. Preşedintele de azi al Rusiei a instituit la începutul lui noiembrie o nouă sărbătoare: Ziua unităţii naţionale, menită să marcheze dorinţa Rusiei de a-şi demonstra forţa, de a redeveni cea de-a doua superputere de care depinde politica mondială. Anul acesta, unitatea naţională s-a manifestat printr-o diversitate, probabil, dincolo de ce-şi doreau organizatorii. Mii de neonazişti ruşi au mărşăluit pe străzile capitalei, cu lozinci: "Rusia aparţine ruşilor", "Pentru o naţiune rusă slavă", naţiune care, aşa cum afirma unul dintre organizatorii demonstraţiei, student la ştiinţe economice, e alcătuită din "noi, ruşii de rasă albă, cei din Caucaz, din Cecenia, din Daghestan, să stea deoparte". Unii demonstranţi erau îmbrăcaţi cu mantale negre, încălcaţi cu cizme militare, afişau banderole cu zvastică şi alte însemne SS. După patru ore, s-a desfăşurat, aproximativ pe acelaşi itinerar moscovit, marşul "Uniunii populare". Manifestanţii sînt adepţi ai fascismului revoluţionar, mai puţin rasist, lozincile sînt antiamericane şi antieuropene. Formaţiunea politică are şi o faţă oficială: deputaţi aleşi sub alte etichete s-au înscris în acest partid, al cărui şef este vicepreşedintele Dumei, Serghei Baburin.

Comuniştii au marcat şi ei printr-o festivitate cea de-a 90-a aniversare a Revoluţiei: o masă destul de impresionantă, reunindu-i pe ce