Plita lui Dumnezeu

E treisprezece mai, duminică,

sărbătoare pe înţelesul tuturor.

Bunul Dumnezeu se pregăteşte

să ne prăjească pe plită.

Mă răcoresc în iarba tehuie

şi-n resturile

cinei de sâmbăta seara

printre blocuri.

La confluenţa lui treisprezece

cu treisprezece bis,

istoria municipală îşi dă poalele

peste cap,

rânjeşte mânzeşte.

Calina Canina Karina

latră patetic la cerul abstract şi senin.

Îi răspunde răguşit şi hapsân,

istoria municipală,

paceaura bătrână, ascuţindu-şi caninii

galbeni, tociţi, pregătindu-se

să devore ce-o mai rămâne din noi

după ospăţul pantagruelic, alzhimeric ,

de sâmbătă seara,

al bunului Dumnezeu dintre blocuri.

Doamne, să mă hrăneşti

Doamne, aş vrea să fiu mâtza ta

cu gheare şi aripi

şi pureci mici între gherutze!

Să mă salvezi toamna din tufişuri

însângerate de măceşi,

din gura flămândă a câinilor fără stăpân.

Să mă duci la tine acasă,

pe acoperişul blocului cu 13 etaje.

Să mă îngădui iarna întreagă

la gleznele tale, la poveştile tale

cu îngeri păzitori, cu poeţi glorioşi,

cu nopţi de iunie în care ne vom legăna

împreună în hamacul de borangic

al greierilor, al cicadelor.

Doamne,aş vrea să mă hrăneşti

ca şi cum aş fi

primul poet hămesit din păşunile tale,

prima tulpină de cais răsărit copilăreşte

din crăpăturile cămăşii de beton

a balconului de la etajul opt.

Lasă-mă, îngere, să fiu

Nu-mi mai sufla în ceafă, îngere Ioan,

de cine vrei mereu să mă păzeşti,

să mă aperi?

De câinii vagabonzi, de pisicile fără stăpân,

de vrăb