Cazul cetăţeanului român de etnie romă care a ucis şi jefuit în Italia a provocat, în mediile locale şi internaţionale, dezbateri extrem de încinse. Dincolo de faptul în sine (agresiunea unui emigrant faţă de un membru al colectivităţii-gazdă), controversele pe care le-a iniţiat se axează pe două direcţii semnificative pentru toată dinamica socio-economică presupusă de formarea şi dezvoltarea Uniunii Europene. Una se centrează pe impactul diferenţelor de civilizaţie dintre diversele comunităţi naţionale asupra melting-pot-ului iniţiat de structurile organizaţiei. Cealaltă vizează efectele ciocnirii culturilor atât asupra cunoaşterii reciproce între indivizi şi colectivităţi, puşi (puse) dintr-odată în contact direct, cât şi asupra comportamentelor de conformitate pe care ele le generează. Prima direcţie caută să surprindă în ce măsură asumarea acquis-ului comunitar poate impune, în timp, o oarecare nivelare a calităţii vieţii la dimensiune continentală. Cea de a doua vrea să descifreze până unde se poate merge la alinierea sau, eventual, uniformizarea ierarhiilor axiologice regionale şi locale, fără a se ajunge la dizolvarea identităţii culturale a comunităţilor etnice implicate. Uniunea Europeană nu se vrea, cel puţin deocamdată, un stat federal de tipul celui american în care diferenţele între componente sunt, cel mult, de ordin legislativ, libertatea individului nefiind afectată de apartenenţa lui la o etnie, cultură sau religie diferite de cea a majorităţii. S.U.A. nu au în spate o istorie a diferenţelor (colective sau individuale) precum bătrânul continent, iar evoluţia lor comună le-a conferit trăsături ce justifică concluzia (sugerată de François Furet în Trecutul unei iluzii) că sunt - ca urmare a egalităţii acceptate consensual între indivizi - naţiunea sau poporul burghez prin excelenţă. în Europa, dezvoltarea asincronică a structurilor statale şi, implicit