Mesajul a fost trimis. Multumesc!

U.E. şi România

Publicat in Romania Literara, vineri 16 noiembrie 2007 ·

Cazul cetăţeanului român de etnie romă care a ucis şi jefuit în Italia a provocat, în mediile locale şi internaţionale, dezbateri extrem de încinse. Dincolo de faptul în sine (agresiunea unui emigrant faţă de un membru al colectivităţii-gazdă), controversele pe care le-a iniţiat se axează pe două direcţii semnificative pentru toată dinamica socio-economică presupusă de formarea şi dezvoltarea Uniunii Europene. Una se centrează pe impactul diferenţelor de civilizaţie dintre diversele comunităţi naţionale asupra melting-pot-ului iniţiat de structurile organizaţiei. Cealaltă vizează efectele ciocnirii culturilor atât asupra cunoaşterii reciproce între indivizi şi colectivităţi, puşi (puse) dintr-odată în contact direct, cât şi asupra comportamentelor de conformitate pe care ele le generează. Prima direcţie caută să surprindă în ce măsură asumarea acquis-ului comunitar poate impune, în timp, o oarecare nivelare a calităţii vieţii la dimensiune continentală. Cea de a doua vrea să descifreze până unde se poate merge la alinierea sau, eventual, uniformizarea ierarhiilor axiologice regionale şi locale, fără a se ajunge la dizolvarea identităţii culturale a comunităţilor etnice implicate. Uniunea Europeană nu se vrea, cel puţin deocamdată, un stat federal de tipul celui american în care diferenţele între componente sunt, cel mult, de ordin legislativ, libertatea individului nefiind afectată de apartenenţa lui la o etnie, cultură sau religie diferite de cea a majorităţii. S.U.A. nu au în spate o istorie a diferenţelor (colective sau individuale) precum bătrânul continent, iar evoluţia lor comună le-a conferit trăsături ce justifică concluzia (sugerată de François Furet în Trecutul unei iluzii) că sunt - ca urmare a egalităţii acceptate consensual între indivizi - naţiunea sau poporul burghez prin excelenţă. în Europa, dezvoltarea asincronică a structurilor statale şi, implicit

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri Europarlamentare 2024. Care sunt judeţele fruntaşe şi cele codaşe privind prezenţa la urne, ora 17:00

Mediafax acum 33 minute
Duminică, 9 iunie 2024, au loc alegerile europarlamentare şi cele locale, comasate într-un singur tur. 18 milioane de cetăţeni români sunt aşteptaţi la urne pentru a-şi alege viitorii reprezentanţi în Parlamentul European. Sudul ţării este fruntaş p

Incendiu la fabrica Borsec din Harghita: Sunt flăcări puternice și degajări mari de fum

Wall-Street.ro acum 21 minute
Un incendiu a izbucnit în zona de birouri a fabricii de îmbuteliere a apei minerale din Borsec, cu pericol de propagare la zona de producţie, fiind transmis mesaj de avertizare RO-ALERT din cauza degajărilor mari de fum, a informat Inspectoratul pen

Patru răniți după ce un tobogan gonflabil a fost luat de vânt. Trei copii au fost loviți în față

Ziare.com acum 59 minute
Trei copiii și o femeie au fost răniți de un tobogan gonflabil în localitatea Tohanul Nou din Brașov. Acesta a fost luat de vânt și a dus la accidentarea femeii și a micuților de 2 ani, 4 ani şi, respectiv, 6 ani, duminică, 9 iunie, potrivit ISU Bra

O femeie care figura decedată a votat la o secţie din Brăila. Dosar penal deschis de Poliție

HotNews acum o ora
Poliţia oraşului Însurăţei din judeţul Brăila a deschis un dosar penal pentru fraudă la vot după ce o femeie de 68 de ani, care figura în baza de date ca fiind decedată a votat la o secţie din oraş. PolițiaFoto: Cateyeperspective | Dreamstime.com Po

ALEGERI 2024 - Sebastian Burduja: Am votat pentru viitor, pentru schimbare, pentru toţi bucureştenii care ştiu că acest oraş merită mult mai mult / Sunt convins că la finalul acestei zile, vom avea cu toţii lucruri de sărbătorit

News.ro acum 7 ore
Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a declarat că a votat pentru viitor, pentru schimbare şi pentru toţi bucureştenii care ştiu că acest oraş merită mult mai mult şi îl cheamă pe toţi la vot. ”Sunt convins că la finalul acestei

Incredibil » De ce și-a anulat Gigi Becali buletinul de vot!

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
, unde electoratul își exercită opțiunile de vot, au loc momente inedite, de la o oră la alta. Martor al unui astfel de moment este nimeni altul decât Gigi Becali (65 ani), patronul celor de la FCSB și fost europarlamentar. Gigi Becali Gigi Becali

Prezentatorul TV Michael Mosley, dispărut în timp ce era în vacanță, a fost găsit mort. Unde se afla cadavrul

Ziare.com acum 5 ore
Prezentatorul TV Michael Mosley, dat dispărut miercuri de soția lui, a fost găsit mort. Jurnalistul britanic se afla în vacanță pe insula grecească Symi. Autoritățile elene au descoperit cadavrul într-o peșteră din Symi, a declarat duminică, 9 mai,

Un candidat la Primăria Brașov a fost reținut de polițiști

HotNews acum 4 ore
Candidatul independent la Primăria Brașov Dogar Nicolae Florin a fost reținut noaptea trecută pentru ultraj, scrie publicația locală NewsBv.ro. Acesta este acuzat de ultraj și va merge în instanță cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zil

ALEGERI 2024 - Incidente electorale la Ştefăneştii de Jos - Un bărbat reclamat că plăteşte alegătorii, prins cu sume de bani şi liste cu nume de persoane / Preşedintele unei secţii de votare nu s-a prezentat la secţie - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Mai multe incidente electorale au fost semnalate, duminică, în comuna Ştefăneştii din Jos din judeţul Ilfov. Un bărbat care a fusese reclamat că împarte bani alegătorilor a fost prins de poliţişti având în autoturism sume de bani şi liste cu nume de

ALEGERI 2024 - Kelemen Hunor: Am votat, astăzi, pentru a avea o voce puternică în Parlamentul European / Am votat pentru a avea o forţă în autorităţile locale - FOTO

News.ro acum 5 ore
Liderul UDMR Kelemen Hunor a declarat că a votat pentru a avea o voce puternică în Parlamentul European şi pentru a avea o forţă în autorităţile locale. ”Am votat, astăzi, pentru a avea o voce puternică în Parlamentul European, am votat pentru o rep

Vremea

București
acum

34°
dum.

19°/34°
lun.

21°/37°
mar.

19°/34°
mie.

22°/33°
Iasi
acum

23°
dum.

17°/27°
lun.

17°/32°
mar.

18°/30°
mie.

17°/24°
Constanta
acum

32°
dum.

19°/32°
lun.

20°/26°
mar.

20°/27°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

16°/26°
lun.

17°/29°
mar.

15°/24°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

29°
dum.

19°/30°
lun.

19°/28°
mar.

17°/28°
mie.

16°/21°