Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sapte miliarde ne-au costat procesele pierdute de Calota

Publicat in HotNews, vineri 16 noiembrie 2007 ·

Si, in continuare, portofelul public va ramane larg deschis la acest capitol. Fie ca juristii Primariei sunt slab pregatiti, fapt dovedit si de procesele din ce in ce mai multe in care se apeleaza la cabinete de avocatura, fie ca firmele respective chiar au fost indreptatite sa castige aceste procese, cert este ca niciodata nu s-a incercat stabilirea vinovatului.

Prin urmare, tot ploiesteanul a platit daune, penalitati si despagubiri, prin taxele si impozitele datorate bugetului local. Practic, doar in urma a trei procese cu firmele Industrie Mica, Condorii Sult si Index, municipalitatea a platit din buget peste 700.000 lei. La acestea se vor adauga alte pagube din procesele pierdute de primarul Calota cu directorul RATP Ploiesti, Radu Popescu.

Astfel, tot ploiestenii vor fi cei care vor plati aproape 30.000 lei drept despagubire pentru nedreptatea facuta de primarul Calota. "Numai in primul proces, cel pentru suspendarea din functie, pe care l-am castigat, daunele sunt de 5.000 lei, iar in cel de-al doilea, pentru demitere, pana acum s-au adunat 24.000 lei numai din salariile restante pe opt luni.

La toate acestea se adauga 1.000 lei, cheltuieli de judecata. Si, in situatia in care castig si la Curtea de Apel, voi primi inca 1.000 lei, tot pentru cheltuieli de judecata", ne-a declarat Radu Popescu.

Daca mai adaugam si onorariul avocatei care a reprezentat municipalitatea in acest proces, putem spune ca primarul Calota, singurul vinovat de cheltuirea acestor bani, ar trebui sa plateasca din propriul portofel despagubirile pentru Popescu. Din pacate, in toate procesele pierdute de Calota, municipalitatea este cea care trebuie sa suporte pierderile.

Juristii "profesionisti", inlocuiti cu avocati platiti din banul public Ori de cate ori a venit vorba despre gasirea vinovatului, Emil Calota a incercat sa ia apararea

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri prezidențiale 2024 Georgescu conduce, Ciolacu și Lasconi se luptă la o diferență mică pentru locul 2

Ziua Constanta acum 13 minute
După numărarea a 99,78% din voturile din țară, statistica arată că Georgescu Călin conduce în clasament cu 22,91%, la ora 07.30, urmat de Marcel Ciolacu, cu 19.19% și Elena Lasconi cu 19,14%. Pe locul patru se află George Simion, având un scor de 13

Forţele ruse au capturat un britanic care lupta pentru Ucraina, anunţă RIA - VIDEO

News.ro acum o ora
Forţele ruse au capturat un mercenar britanic care lupta alături de armata ucraineană în regiunea rusă Kursk, care este încă parţial controlată de forţele Kievului, a declarat o sursă de securitate pentru agenţia rusă RIA, potrivit Reuters. „Un merc

WSJ: CEO-ul TikTok a solicitat opinia lui Elon Musk înaintea instalării administraţiei Trump

News.ro acum 48 minute
Directorul general al TikTok, platforma de conţinut video deţinută de ByteDance, Shou Zi Chew, a cerut sfatul lui Elon Musk, un consilier apropiat al preşedintelui ales Donald Trump, cu privire la problemele din SUA, potrivit Wall Street Journal, ca

OpenAI ar putea dezvolta un browser web

News.ro acum 55 minute
Creatorul ChatGPT, OpenAI, ar lua în considerare dezvoltarea propriului browser web, cu care ar urma să concureze direct cu Google Chrome. Conform surselor citate de The Information, OpenAI ia în calcul să-şi facă propriul browser web şi are în vede

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Nicolae Ciucă, învins de Călin Georgescu în judeţul Alba, unul dintre fiefurile PNL

News.ro acum 5 ore
Candidatul PNL Nicolae Ciucă a pierdut alegerile în favoarea independentului Călin Georgescu în judeţul Alba, considerat unul dintre fiefurile PNL, unde liberalii deţin preşedinţia Consiliului Judeţean, primăria municipiului reşedinţă de judeţ şi un

Panică pe aeroportul din Antalya. Un avion rusesc plin cu pasageri a luat foc după aterizare VIDEO

Ziare.com acum 14 minute
Un avion de pasageri a luat foc imediat după aterizarea pe aeroportul Antalya de pe coasta mediteraneană a Turciei. Avionul este rusesc. Cei 79 de pasageri au fost evacuaţi nevătămaţi, a raportat agenţia rusă de ştiri de stat TASS, conform DPA. Pomp

Ilie Bolojan: Votul românilor e sub potenţialul PNL. Există o răspundere pe care cei care conduc partidul trebuie să şi-o asume. Am încredere în decizii corecte

HotNews acum 9 ore
Primul liberal care cere ca cei de la vârful partidului să își asume răspunderea pentru rezultatele alegerilor prezidențiale 2024 este Ilie Bolojan. „candidatul nostru nu este pe podiu”, a spus Bolojan, comentând rezultatele exit-poll-urilor, care î

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 – Mii de oameni l-au votat pe fostul premier Ludovic Orban, deşi acesta a anunţat de o săptămână că se retrage din cursa pentru alegerile prezidenţiale – REZULTATE LIVE

News.ro acum 8 ore
Peste 12.000 dintre alegătorii care s-au prezentat duminică la urne l-au votat pe preşedintele partidului Fora Dreptei, Ludovic Orban, deşi acesta s-a retras din cursa pentru alegerile prezidenţiale şi şi-a anunţat că o susţine pe Elena Lasconi. Con

Burduja: Conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat

Mediafax acum 8 ore
„Prima şi cea mai importantă concluzie după această zi grea: conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat. A avut la dispoziţie tot ce şi-a dorit, timp şi resurse. A venit pe fondul unui vot semnificativ pentru primarii

Serie A: Lazio – Bologna 3-0

News.ro acum 8 ore
Echipa italiană Lazio a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia Bologna, în etapa a 13-a din Serie A. Bologna a rămas în zece începând cu minutul 35, când Tommaso Pobega a fost eliminat cu roşu direct pentru o intervenţie la Guen

Vremea

București
acum

lun.

1°/7°
mar.

1°/7°
mie.

3°/5°
joi

3°/9°
Iasi
acum

-2°
lun.

-2°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

0°/5°
joi

2°/9°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/6°
mar.

2°/7°
mie.

4°/7°
joi

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

2°/6°
Timisoara
acum

lun.

3°/9°
mar.

3°/8°
mie.

4°/9°
joi

6°/10°