Cabliştii "şi-au strâns rândurile" şi au criticat forma actuală a proiectului de îngropare a cablurilor NetCity. Costurile mari, condiţiile tehnice ineficiente şi monopolul introdus de Cabliştii "şi-au strâns rândurile" şi au criticat forma actuală a proiectului de îngropare a cablurilor NetCity.
Costurile mari, condiţiile tehnice ineficiente şi monopolul introdus de proiectul NetCity riscă să afecteze serios afacerile operatorilor de cablu. Specialiştii susţin că digitalizarea ar putea aduce profituri de două ori mai mari pentru televiziuni şi cablişti.
Miza celei de-a XII-a ediţii a Convenţiei de Comunicaţii prin Cablu, care a avut loc pe 13 şi 14 noiembrie, a fost, fără îndoială, demontarea de către cablişti a formei iniţiale a proiectului Net City, prin care Primăria Capitalei intenţionează să "îngroape" firele de cablu. În cele două zile ale Convenţiei, cabliştii au adus argumente potrivit cărora NetCity este "un eşec financiar şi tehnologic".
Conform proiectului primăriei, magistrala ar avea 47 de kilometri, o reţea de distribuţie de 700 de kilometri şi 1.000 de kilometri de branşamente. Prima etapă a NetCity (Zona-Pilot din Centrul Istoric) ar trebui finalizată în martie 2008. Costul pe kilometru de magistrală subterană se ridică la 30.000 de euro, adică 30 de euro pe metru.
Acest lucru înseamnă că, pentru proprietarii de gospodării care vor "să-şi tragă" cablu, costurile ar ajunge la câteva sute de euro, în funcţie de suprafaţa casei. "Acei bani eu, ca locuitor al Bucureştiului, va trebui să-i plătesc pentru NetCity. Iar ca operator, va trebui să-i facturez clientului", spune Radu Petric, preşedintele Asociaţiei de Comunicaţii prin Cablu (ACC).
O altă nemulţumire a cabliştilor este legată de condiţiile tehnice de realizare a proiectului. Potrivit ACC, în anumite zone din Bucureşti, construcţia reţelei a început fără însă a