După primele nouă luni ale anului deficitul de cont curent al României a ajuns la 11,8 miliarde de euro, după ce s-a adâncit cu 76,5% faţă de perioada similară a anului trecut. Potrivit datelor Băncii Naţionale, avansul deficitului s-a mai temperat după ce în august procentul de creştere a fost de peste 87%.
Valoarea deficitului de cont curent înregistrată la capătul primelor trei trimestre reprezintă 10% din Produsul Intern Brut estimat de Comisia Naţională de Prognoză pentru acest an.
În soldul balanţei externe a României cel mai mult se resimte deficitul comercial care a însumat în aceaşi perioadă 12,26 miliarde de euro, în creştere cu 67% faţă de ianuarie-septembrie 2006. Pe de altă parte, investiţiile străine directe au reuşit să depăşească valoarea din primele nouă luni din 2006, ajungând la 5 miliarde de euro. (L.H.)