Printre tirurile de rachetă şi atentatele sinucigaşe, locuitorii din capitala irakiană se străduiesc să ducă o viaţă normală Viaţa de zi cu zi a locuitorilor din Bagdad seamănă cu
Printre tirurile de rachetă şi atentatele sinucigaşe, locuitorii din capitala irakiană se străduiesc să ducă o viaţă normală
Viaţa de zi cu zi a locuitorilor din Bagdad seamănă cu o cursă cu obstacole. După invazia americană din 2003, aproape nimic nu mai aduce aminte de vechiul Babilon. Doar expresia "Chako mako?" ("merge sau nu?"), folosită de irakieni atunci când se întâlnesc, a rămas neschimbată.
Vizitatorul este izbit de stratul gros de pâclă care parcă a pus stăpânire pe capitala irakiană. Dificil de spus dacă este vorba de ceaţă sau de fumul degajat de bombe şi clădirile incendiate. În locul unde a fost inventat primul sistem de măsurare a zilei din lume, nu prea mai poţi deosebi dimineaţa de amiază.
Unii irakieni, făcând haz de necaz, socotesc trecerea unei zile în funcţie de ritmul exploziilor şi de numărul cadavrelor. Dacă întrebi un irakian cât este ceasul, s-ar putea să-ţi răspundă, în loc de 10.30, că este a 10-a explozie, al 30-lea mort şi al nu ştiu câtelea rănit. Nici măcar zona securizată de la aeroport nu oferă garanţii prea mari.
În ciuda faptului că acolo nimeni nu poate pătrunde fără un bilet valid de călătorie şi fără o percheziţie amănunţită, atentatele şi tirurile de rachetă nu lipsesc.
Vilele lui Saddam, ocupate de noii demnitari
Întrebat de un reporter al "Courrier International"ce merge la Bagdad, un locuitor răspunde, arborând
un surâs resemnat, că maşinile-capcană, atentatele sinucigaşe, rafalele de mitralieră, cadavrele găsite pe străzi în fiecare dimineaţă, preţurile care cresc şi tot cresc, toate acestea nu se mai opresc. Cât despre lucrurile care nu merg, aici intră activitatea guvernului, speranţa, secur
