Victor Gordan (foto medalion), un roman emigrat in anii ‘70 in SUA, a fost cel dintai medic care a sustinut ca militarii americani intorsi din razboiul din Irak sufera de o boala care nu apare in nici un manual. I-a spus simplu – sindromul Golfului. Privit la inceput cu neincredere de lumea medicala, romanului i s-a cerut, ulterior, sa explice in fata Congresului cauzele care au declansat misterioasa boala. Chiar daca Pentagonul si medicii care lucreaza in sistemul federal neaga si in prezent existenta bolii, cercetari stiintifice ulterioare au confirmat diagnosticul romanului. Inainte de a ajunge in SUA, Victor Gordan a fost inchis timp de sase ani in puscariile comuniste, fiind martorul genocidului din Balta Brailei.
Daca am desena pe hartie destinul romanului Victor Gordan, ne-ar aparea o linie care "alearga" in zigzag. Nascut in 1931, intr-o familie saraca din Salaj, Gordan si-a implinit visul de a deveni doctor, dar n-a mai apucat sa profeseze. Turnat de un coleg de studentie ca ar fi complotat impotriva regimului condus de Dej, tanarul medic a fost aruncat in temnita, unde, vreme de sase ani, a cunoscut ororile unui regim penitenciar. Proaspat eliberat, gandul incoltit in detentie ca ar putea ajunge in lumea libera i-a fost un balsam. Prins la granita dupa prima tentativa de fuga din tara, Gordan a ajuns din nou in puscarie. Nu a renuntat si, peste cativa ani, se gasea, proaspat refugiat, pe un aeroport din New York. Practic in SUA a inceput cariera de medic a lui Victor Gordan, iar romanul s-a simtit implinit atunci cand a putut profesa la clinici importante. La inceputul anilor ’90, a fost contestat de lumea medicala americana dupa ce a vorbit primul despre "sindromul Golfului", aparut la veteranii de razboi. Dupa ani de zile de marturii, dezbateri declansate in presa americana si cercetari private pe aceasta tema, Senatul american a recunosc