Studenţii par să se întreacă pe ei înşişi atunci când vine vorba de a fura un examen. Înainte de fiecare sesiune, aceştia găsesc fel de fel de metode de a copia. Fiţuicile sau căştile telefonului mobil la care un prieten dictează răspunsurile par să fie date uitării. Studenţii Universităţii din Craiova, filiala Drobeta Turnu Severin, au găsit o nouă metodă de a obţine calificative favorabile. Copiază lecţiile direct de pe băncile din sălile de clasă. Chiar dacă răspunsurile sunt la vedere, profesorii examinatori se fac că nu observă noua culoare a mobilierului. „Cred că studenţii mai copiază la examene şi poate o fac des, dar nu am prins până acum pe nimeni şi ştiţi cum este - hoţul neprins, negustor cinstit“, a explicat un profesor al Universităţii din Craiova. Băncile de studiu din mai multe clase ale universităţii sunt scrise de la un capăt la altul şi cuprind răspunsuri la multe întrebări, dar şi lecţii întregi. Studenţii sunt de părere că au tot dreptul să copieze şi să obţină note de trecere folosindu-se de orice mijloace. „Păi, noi dăm bani la şcoală, în fiecare lună. Ori de facem orele, ori de nu, noi plătim studiile. Fiind la facultatea cu taxă, nu ne pemitem să pierdem bani aşa cu una, cu două. Copiem din cărţi, de la colegi, de pe bănci, notă de trecere să luăm“, au spus mai mulţi studenţi.
Întrebaţi dacă au văzut vreo schimbare în clasele de examene, mai mulţi dascăli au răspuns negativ şi au spus că băncile în care stau tinerii sunt la fel de bune ca înainte. „Ce să vedem? Clasele sunt curate, băncile sunt întregi! La ce vă referiţi? Noi avem studenţi silitori şi foarte cuminţi“, au răspuns mai mulţi profesori. Situaţia este tratată cu indiferenţă de rectorii universităţii, care au uitat să ne dea un răspuns oficial. Studenţii par să se întreacă pe ei înşişi atunci când vine vorba de a fura un examen. Înainte de fiecare sesiune, aceştia găsesc fe