ROMĂNIA CA O TELENOVELÃ

Tudorache Popa plecă din sat prin 1953 şi se stabili la Floreşti, intr-o căsuţă din apropierea Pieţei. Se ocupa de lucruri mărunte.

ROMĂNIA CA O TELENOVELÃ

Tudorache Popa plecă din sat prin 1953 şi se stabili la Floreşti, intr-o căsuţă din apropierea Pieţei. Se ocupa de lucruri mărunte. Potcovea caii celor veniţi la iarmaroc, mai străngea căte-o roată, mai repara un lacăt. Făcea toate astea cu atăta detaşare, fără agitaţia meşteşugarilor obişnuiţi, incăt mulţi vecini pariară că din două una: sau Tudorache are bani ascunşi şi treaba din fierărie e, aşa, de ochii lumii, să nu-l ia in binoclu Miliţia şi să-l intrebe de unde are banii, sau era un bogătaş deghizat, venit aici, in tărgul Floreştilor, să mai ia aer, să se ocupe şi cu altceva decăt munca intelectuală, aşa cum ii recomandaseră doctorii de la Paris. Pariaseră fără rost. Tudorache nu era nici una, nici alta. Lucra incet, cu o anume desfătare in tot ce făcea, pentru că, pur şi simplu, nu-i plăcea să muncească. Lucrul in fierărie, unde se adunau atăţia oameni, era un bun prilej să tăifăsuiască. Şi cel mai mult lui ii plăcea să tăifăsuiască despre situaţia internaţională. Ţinea sus, pe o poliţă a fierăriei, un difuzor care mergea intruna zi şi noapte. Cănd semnalele postului de radio Bucureşti anunţau buletinul de ştiri, toată lumea din atelier - chiar şi cei care veneau intăia oară acolo - tăcea imediat, căzănd intr-o sfăntă evlavie şi urmărind cu privirile aprinse de curiozitate pe Tudorache Popa, care trăgea cu urechea, fără să se intrerupă din bătutul fierului aprins pe nicovală. Şi trebuia să fie ştirea excepţională, una dintre acele ştiri care zguduie lumea, pentru ca barosul fierarului să rămănă incremenit de mirare pe nicovală. Pentru cei de acolo, ţărani din imprejurimile Floreştilor, mocani din munţi, cele auzite erau străine şi indiferente. Asculta