Romania a pierdut pentru prima data in preliminariile EURO 2008, intr-un joc in care Bulgaria a facut exact ce trebuia. A marcat rapid (in minutul 6 prin Dimitrov), apoi s-a aparat exact si a incercat sa contraatace periculos. Tricolorii au evoluat modest, calificarea deja obtinuta si absenta lui Adrian Mutu, accidentat, fiind principalele cauze ale acestui esec.
"Orice infrangere este dureroasa. Felicit echipa Bulgariei, a reusit o victorie mare. Se pare ca baietii au intrat putin deconectati, n-au trecut peste momentul calificarii. Orice meci trebuie tratat foarte serios, chiar si unul amical, dar astazi acesta a fost momentul pe care l-am prins. Am avut si ghinion, daca reuseam sa inscriem un gol, altul ar fi fost rezultatul. Un egal era mai echitabil." Victor Piturca - selectioner Romania, pentru TVR1Victor Piturca a facut modificari fata de formula standard a tricolorilor, trioul ofensiv fiind complet nou, alcatuit din Nicolita, Niculae si Mazilu, fata de clasicul Florentin Petre-Mutu-Marica, folosit in actuala campanie de calificare.
Apararea a fost insa cea clasica, insa tocmai aici au venit problemele, in urma gafelor extrem de dese ale lui Gabriel Tamas, care i-a pierdut de cateva ori din marcaj pe atacantii bulgari, dar a si pasat gresit de cateva ori.
Dupa un inceput echilibrat, in minutul 6 Bulgaria a reusit sa marcheze unicul gol al intalnirii. Dupa o actiune rapida de atac pe partea stanga, Martin Petrov a centrat perfect pentru Velizar Dimitrov si acesta, aparut intre fundasii centrali ai nationalei, Tamas si Goian, a reluat cu capul sub transversala, Lobont ramanand fara reactie.
"Puteam obtine mai mult, pentru ca am avut patru-cinci ocazii pe care le-am ratat insa cu multa usurinta. Mi-as fi dorit sa vad o dorinta mai mare din partea unor jucatori. Urmeaza insa meciul cu Albania, sper sa vina cat mai mult