Se vorbeste in ultima vreme tot mai mult despre toleranta. Ni se spune des, pe toate caile, ca trebuie sa fim amabili, sa fim buni si iertatori cu tot ce misca in jurul nostru. E crestineste, e uman sa fie asa. E bine sa ne educam copiii in acest spirit, al nediscriminarii, al egalitatii de sanse. Si totusi, in ultima vreme, s-au intimplat atit de multe, incit simt cum tot acest esafod educational incepe sa se clatine, sa se fisureze. Iar mie, una, mi-e teama. Si asta pentru ca odata instalata, fisura se poate largi pe nesimtite si, fara nici o avertizare, esafodul sa inceapa incet, incet sa se crape, iar, in final, sa se darime. Nu ai cum sa nu te intrebi, in aceste conditii, pina unde e bine sa tolerezi si unde poti sa incepi sa lupti pentru propriile drepturi. Pentru ca, iata, toleranta impinsa peste limite se intoarce ca un bumerang, chiar impotriva noastra, a celor educati sau obligati sa fim concesivi. O stiu foarte bine profesorii si elevii de la scolile nr. 8 si nr. 3, o stiu la fel de bine romanii care lucreaza in Italia.
Pentru ca, va intreb si ma intreb, de ce e nevoie sa obligi citeva zeci de copii normali, sa suporte doi colegi cu grave abateri de comportament? Doar pentru ca au niste certificate de la un medic psihiatru, iar cei care ar trebui sa rezolve problema fac pe ei de teama ca nu cumva, prin masurile pe care le dispun, sa fie acuzati de discriminare?
De ce sa sufere milioane de romani care muncesc in strainatate, pentru un netrebnic, caruia, din aceeasi teama de discriminare, ii spunem rom (rom - roman, si de aici intreaga confuzie), nu tigan? De ce cosmetizam noi mai mult decit e necesar!
Sincer, cred cu tarie ca au dreptate cei care spun ca am ajuns unde am ajuns doar pentru ca sintem prea lasi si dam dovada de prea multa toleranta. Sintem prea intelegatori cu cei needucati, care ne deranjeaza pe strada sau in
