România plăteşte ponoasele neaplicării unei politici sociale eficiente de incluziune a comunităţii rrome. Potrivit lui Petre Roman, primul premier postdecembrist şi fost ministru de
România plăteşte ponoasele neaplicării unei politici sociale eficiente de incluziune a comunităţii rrome.
Potrivit lui Petre Roman, primul premier postdecembrist şi fost ministru de externe în perioada cederistă, lipsa de preocupare a instituţiilor române faţă de reprezentanţii acestei minorităţi a contribuit la agravarea comportamentului social al acestora şi la exportarea sa peste hotare, cu consecinţe grave pentru imaginea actuală a României.
- Ca fost ministru de externe, care credeţi că sunt greşelile autorităţilor de la Bucureşti în privinţa cazului românilor din Italia?
- Bănuiesc că, în momentul în care s-a declanşat criza, MAE sau în general instituţiile române au dispus de anumite informaţii, măcar de cele care proveneau pe calea relaţiilor bune dintre cele două ţări. În orice caz, în această situaţie se impunea o alertă de nivel ridicat pentru că potenţialul de deteriorare a situaţiei era foarte evident.
În al doilea rând, deşi s-a tot spus că relaţiile instituţionale dintre România şi Italia sunt foarte bune, nu înţeleg cum de nu a existat un portofoliu serios de informaţii în legătură cu taberele de rromi din Italia. Eu am văzut în primele declaraţii date că la noi nu se ştia, or, atunci, e crasă incompetenţă. Datele care au apărut ulterior nu aveau cum să nu existe pe filiera informaţională dintre poliţiile română şi italiană, şi în general pe filiera relaţiilor consulare.
Secţiile consulare sunt acelea care se confruntă cu aceste probleme în mod curent. Sunt acelea care raportează situaţia. În altă ordine de idei, bineînţeles că prima şi cea mai importantă reacţie ar fi trebuit să fie sesizarea Comisiei Europene, pentru că problema r