În această seară, unul dintre pionierii genului tehno, Daniel Bell, va susţine un concert în clubul bucureştean Artistul s-a născut în California, dar a trăit în Detroit, unde şi-a
În această seară, unul dintre pionierii genului tehno, Daniel Bell, va susţine un concert în clubul bucureştean
Artistul s-a născut în California, dar a trăit în Detroit, unde şi-a descoperit pasiunea pentru muzica electronică. Timp de trei ani, a colaborat cu Richie Hawtin, în proiectul muzical Cybersonik, la casa de discuri Plus 8. În anul 1991, Daniel s-a gândit că ar fi mai bine pentru el să lucreze sub umbrela propriei companii, şi şi-a deschis o casă de discuri.
Unele dintre piesele sale, cele cu efectele bizare la voci, cum ar fi melodia "Losing Control" (apărută în anul 1994), au făcut o adevărată senzaţie printre amatorii de muzică electronică.
Ce-i drept, aceste voci ciudate ne pot duce cu gândul la un film horror (difuzat destul de recent pe un post tv autohton), în care, personajul principal, un DJ, ajunge celebru pentru faptul că punea pe muzică tehno nişte ţipete îngrozitoare ale unor femei.
Poliţiştii au descoperit ulterior că urletele erau cât se poate de reale, iar DJ-ul a fost condamnat pentru crimele pe care le comisese. Totuşi, Daniel Bell nu pare a fi un ucigaş în serie…