Zece poliţişti au fost răniţi şi şapte persoane au fost arestate la o demonstraţie antifascistă, organizată la Barcelona, la sfârşitul săptămânii trecute, în memoria unui tânăr de 16 ani, asasinat la 11 noiembrie la Madrid
Tânărul şi-a pierdut viaţa în ciocnirile dintre extrema dreaptă care a comemorat duminica trecută moartea generalului Franciso Franco şi antifasciştii care au protestat împotriva festivităţilor. La manifestările franchiştilor au participat aproximativ 1000 de persoane.
După terminarea ceremoniilor, o parte dintre participanţi a dat foc unor pubele, a spart vitrine şi s-a confruntat cu poliţia. Demonstraţii antifasciste au avut loc sâmbătă şi la Madrid, Saragosa şi Valladolid. Au fost ultimele evocări ale memoriei generalului Franco, decedat la 20 noiembrie 1975, deoarece parlamentul spaniol a votat, la 31 octombrie, o lege de reabilitare a victimelor războiului civil din 1936-39 şi ale dictaturii franchiste. În acelaşi timp, legislaţia interzice proslăvirea lui Francisco Franco. (E.G.)
Zece poliţişti au fost răniţi şi şapte persoane au fost arestate la o demonstraţie antifascistă, organizată la Barcelona, la sfârşitul săptămânii trecute, în memoria unui tânăr de 16 ani, asasinat la 11 noiembrie la Madrid
Tânărul şi-a pierdut viaţa în ciocnirile dintre extrema dreaptă care a comemorat duminica trecută moartea generalului Franciso Franco şi antifasciştii care au protestat împotriva festivităţilor. La manifestările franchiştilor au participat aproximativ 1000 de persoane.
După terminarea ceremoniilor, o parte dintre participanţi a dat foc unor pubele, a spart vitrine şi s-a confruntat cu poliţia. Demonstraţii antifasciste au avut loc sâmbătă şi la Madrid, Saragosa şi Valladolid. Au fost ultimele evocări ale memoriei generalului Franco, decedat la 20 noiembrie 1975, deoarece parlamentul spaniol a votat, la 31 octombrie,