La 44 de ani, Gabi Balint trăieşte viaţa la intensitate maximă. Este un fan declarat al motoarelor, îşi dedică timpul liber fetiţei, dar rămâne aproape şi de fotbal. Poate este greu
La 44 de ani, Gabi Balint trăieşte viaţa la intensitate maximă. Este un fan declarat al motoarelor, îşi dedică timpul liber fetiţei, dar rămâne aproape şi de fotbal.
Poate este greu de conceput pentru un fan al fotbalului, cum un fost jucător ca Gabi Balint, câştigător al Cupei Campionilor Europeni cu Steaua (1986), nu mai este pasionat peste măsură de sportul-rege. Pentru cel pe care-l mai cheamă şi Pele nu este însă nimic neobişnuit.
La 44 de ani, fotbalistul care egala Argentina în meciul de poveste de la Campionatul Mondial din Italia (1990) şi-a descoperit alte priorităţi. Este foarte mulţumit de viaţa pe care o duce şi visează să-şi pună în aplicare şi alte proiecte îndrăzneţe.
Întotdeauna, Gabi Balint a fost un tip nonconformist. Nu s-a sfiit să recunoască, pe când evolua la Burgos (Spania), că-i place muzica, ba chiar a scos şi un CD. De câţiva ani, ex-atacantul şi-a descoperit o nouă pasiune, motociclismul.
"Eu nu am avut niciodată pasiuni pentru maşini. Nu m-a interesat niciodată viteza, ci doar confortul. Cu motorul, nebunia a început de acum patru-cinci ani, când un prieten de-al meu şi-a luat un motor de viteză. Atunci m-am gândit şi eu la aşa ceva, dar mi-am dorit un chopper", ne-a spus Balint.
"Adică unul cu coarne, nu de viteză pe care stai aplecat. Cunoscătorii ştiu că atunci când te referi la un chopper gândul te duce la Harley Davidson, pentru că ei au promovat primii imaginea asta. Bine, eu la început am avut o Yamaha, dar acum am reuşit să-mi iau şi un Harley, pe care am dat în jur de 23.000 de euro".
Când vorbeşte de noul său hobby, Gabi este foarte fericit. "Este senzaţional să mergi cu motorul. Nu trebuie asimilată ac