Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Centrul Caransebesului, revendicat de fostii proprietari

Publicat in Romania Libera, luni 19 noiembrie 2007 ·

Floarea Cristescu a cerut, in baza Legii 10/2001, terenul pe care se afla cladiri si ruine ale unei biserici medievale din secolul al XII-lea. Casa care a apartinut familiei femeii a fost demolata inainte de 1990, iar pe locul respectiv administratia locala din perioada aceea a construit blocuri. Doar o parte din proiect a fost realizat. Ruinele bisericii medievale gasite cu prilejul sapaturilor pentru constructii au fost pastrate. Cererea de retrocedare a fost respinsa de catre primarie, dar Cristescu a contestat decizia in instanta. Ea a obtinut o sentinta favorabila din partea Tribunalului Caras-Severin.

"Aici au fost case, eu nu voi aduce atingere sitului arheologic din apropiere, voi construi exact ca si biserica de alaturi. In expertiza tehnica aflata la dosar se precizeaza ca este un simplu teren de constructie, nu este terenul de sub sit, sau de sub biserica", a declarat petitionara. Secretarul Primariei Caransebes, Ana Bratu, sustine contrariul: "Pe terenul solicitat se afla unele cladiri ale unei biserici construite in secolul al XII-lea. Dansa s-a folosit de prevederile Legii 10/2001 si a atacat dispozitia noastra in contencios administrativ. Asteptam ca instanta sa se pronunte definitiv si irevocabil", a declarat Bratu.

Reprezentantii municipalitatii i-au oferit femeii si titluri de despagubire, dar aceasta nu vrea decat teren in centrul civic, dorinta care nu poate fi realizata. Mai mult, executivul local a dat o dispozitie prin care se subliniaza imposibilitatea restituirii in natura a imobilului solicitat deoarece dupa ce casa a fost demolata, proprietarii au primit despagubiri in valoare de peste 80.000 de lei. Floarea Cristescu a cerut, in baza Legii 10/2001, terenul pe care se afla cladiri si ruine ale unei biserici medievale din secolul al XII-lea. Casa care a apartinut familiei femeii a fost demolata inainte de 1990, iar pe locul respe

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs în România

Mediafax acum 27 minute
Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs integral în România. Testul a avut loc în timpul vizitei pe care şeful Guvernului a făcut-o sâmbătă la o companie IT care este furnizor global de soluţii softwar

Consilier al guvernatorului BNR, despre criptomonede: „Bogăția asta vine numai de la cei care pierd”

HotNews acum 52 minute
Economistul Eugen Rădulescu, consilier al guvernatorului Băncii Naţionale a României, a vorbit, la Digi24, despre mirajul îmbogăţirii în urma investiţiilor în criptomonede, el arătând că într-un astfel de sistem, pentru ca unii să se îmbogăţească, a

Ciolacu, despre proiectul PNL pentru candidatura lui Iohannis la parlamentare: Nu e nevoie de legislaţie suplimentară ca domnul preşedinte să candideze

Libertatea acum 3 ore
Premierul și liderul PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat sâmbătă, în privinţa proiectului iniţiat de PNL prin care preşedintele Klaus Iohannis să poată candida la alegerile parlamentare, că nu crede că Iohannis ar avea nevoie de legislaţie suplimentară c

Rusia și China au început exerciții navale comune în Marea Japoniei

Libertatea acum 41 minute
Rusia și China au demarat, sâmbătă, exerciții navale comune în Marea Japoniei, potrivit agenției Reuters, care citează informații furnizate de flota rusă din Pacific.

Un tânăr a murit după ce a căzut cu mașina în lacul Pantelimon / El nu a avea permis de conducere

HotNews acum 4 ore
Un tânăr de 25 de ani a decedat sâmbătă, după ce a căzut cu maşina în lacul Pantelimon, în urma verificărilor rezultând că şoferul nu avea permis, transmite Agerpres. Potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, în jurul orei 10,10, poliţiştii au fost ses

Inundaţii în judeţul Galaţi. Pompierii din Botoşani şi jandarmii gălăţeni au dăruit jucării copiilor

Mediafax acum o ora
Pompierii din Botoşani şi jandarmii gălăţeni au dăruit jucării copiilor din comuna gălăţeană Slobozia Conachi, afectată de inundaţii. Pe lângă mâncare, apă şi îmbrăcăminte au nevoie de gesturi care să-i ajute să uite clipele trecute şi să-i facă să

Lidia Buble a rămas fără permis de conducere. Artista a primit și o amendă usturătoare, după ce nu a acordat prioritate

Libertatea acum 3 ore
Lidia Buble are din nou probleme cu legea. Cântăreața, în vârstă de 31 de ani, a rămas fără permis de conducere și a primit o amendă de peste 900 de lei, după ce nu a respectat regulile de circulație.

Două cutremure s-au produs în România sâmbătă dimineața, 21 septembrie. Zonele unde au avut loc

Ziare.com acum 7 ore
Două cutremure, de mică intensitate - 2,9 și 2,1 - s-au produs sâmbătă dimineață, 21 septembrie. Unul a avut loc în zona seismică Vrancea, iar celălalt în zona seismică Făgăraș-Câmpulung. Patru mișcări seismice au avut loc în țara noastră în ultimel

Bătaie între două familii din Pantelimon, mutată din stradă în spital. Distrugeri provocate în camera de gardă

Ziare.com acum 2 ore
Două familii din oraşul Pantelimon, judeţul Ilfov, s-au luat la bătaie, membrii acestora provocându-şi reciproc răni, iar scandalul a continuat la un spital din Capitală, unde răniţii au ajuns, iar rudele acestora au venit cu obiecte contondente. În

Jandarmii și angajații Consiliului Județean Botoșani s-au raliat campaniei „Let’s do it, România!”

Botosani News acum 3 ore
Zeci de angajați ai Consiliului Județean Botoșani și ADI Ecoproces au ecologizat, în cadrul campaniei de curățenie desfășurată astăzi pe Drumul Mănăstirilor în zona adiacentă Mănăstirii Vorona. „Ne pasă de mediu, iar acțiunile noastre au demonstrat

Vremea

București
acum

25°
sâm.

14°/25°
dum.

16°/24°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

23°
sâm.

11°/23°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
Constanta
acum

24°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

9°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/26°
Timisoara
acum

25°
sâm.

12°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°