Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Produsele "Made in EU" vor fi obligatoriu etichetate

Publicat in Ziare.com, luni 19 noiembrie 2007 ·

Produsele fabricate in Uniunea Europeana ar putea fi etichetate cu "Made un EU" incepand cu sfarsitul acestui an, fiind astfel mai usor de identificat, informeaza Antena 3.

Potrivit comisarului european pentru Sanatate, Markos Kyprianou, initiatorul proiectului, aceasta masura ar urma se se aplice atat tututor marfurilor ale caror proces de productie se incheie in UE, cat si celor care au in componenta ingrediente importate.

Pe de alta parte, agentia daneza de presa ANP scria, vineri, ca in ceea ce priveste produsele din carne, acestea vor fi exceptate si isi vor pastra etichetele din tarile producatoare.

Proiectul lui Kyprianou este doar o parte dintr-un proiect mai amplu privind etichetarea produselor alimentare, proiect ce are ca scop si combaterea obezitatii si a diabetului prin obligarea producatorilor sa mentioneze pe etichete continutul de grasimi, zaharuri, saruri si valoarea energetica a alimentelor.

Un astfel de proiect "Fabricat in EU" nu este ceva nou, in 2004 executivul european renuntand la planurile privind etichetarea comuna, deoarece Marea Britanie, Olanda si Germania au argumentat ca proiectul ar fi costisitor, iar unele state au dorit pastarea marcilor nationale.

Produsele fabricate in Uniunea Europeana ar putea fi etichetate cu "Made un EU" incepand cu sfarsitul acestui an, fiind astfel mai usor de identificat, informeaza Antena 3.

Potrivit comisarului european pentru Sanatate, Markos Kyprianou, initiatorul proiectului, aceasta masura ar urma se se aplice atat tututor marfurilor ale caror proces de productie se incheie in UE, cat si celor care au in componenta ingrediente importate.

Pe de alta parte, agentia daneza de presa ANP scria, vineri, ca in ceea ce priveste produsele din carne, acestea vor fi exceptate si isi vor pastra etichetele din tarile producato

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum o ora
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 42 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 18 minute
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 24 minute
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 50 minute
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 23 minute
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 6 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Pacienții vor fi informaţi prin SMS sau e-mail privind serviciile medicale de care au beneficiat, anunță președintele CNAS

Adevarul acum 2 ore
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Horaţiu Moldovan, a declarat luni, 21 iulie, că pacienţii vor fi informaţi prin SMS sau e-mail privind serviciile medicale de care au beneficiat.

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Vremea

București
acum

27°
lun.

20°/36°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
Iasi
acum

25°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
Constanta
acum

25°
lun.

20°/33°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

26°
lun.

19°/39°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°