Atasamente: 1195420149.pdf
Drapelul de lupta al Academiei Navale Mircea cel Batran a fost decorat de catre presedintele Romaniei, cu ordinul "Virtutea maritima", cu insemne de pace, in grad de ofiter, distinctie care se rasfrange asupra intregii institutii Academia Navala Mircea cel Batran a sarbatorit sambata, intr-un cadru festiv, 135 de ani de invatamant de marina. La ceremonial au participat presedintele Romaniei, Traian Basescu, seful Statului Major General, amiralul Gheorghe Marin, seful Statului Major al Fortelor Navale, viceamiralul Dorin Danila, ofiteri in rezerva si in retragere, studenti si reprezentanti ai autoritatilor locale. Festivitatile propriu-zise au fost debutat cu o slujba religioasa oficiata de Inalt Prea Sfintia Sa Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. Momentul a fost urmat de alocutiuni rostite de cei a caror activitate a fost si este legata de institutia reprezentativa de invatamant. In cadrul festivitatii, presedintele a decorat drapelul de lupta al Academiei Navale Mircea cel Batran, cu ordinul "Virtutea maritima", cu insemne de pace, in grad de ofiter. Distinctia se acorda, de fapt, intregii institutii. Momentul a fost urmat de inmanarea unor plachete onorifice invitatilor. Din partea conducerii Academiei, seful statului a primit un sextant, o busola si un ochean. "La terminarea scolii, noi nu obtinem doar brevetul si diploma sau gradul de locotenent. Noi obtinem certificatul ca suntem pregatiti pentru viata", a spus absolventul din 1976 Facultatii de Navigatie al Institutului de Marina Mircea cel Batran - Sectia Comerciala, Traian Basescu. "Revin mereu cu multa placere in Academia Mircea cel Batran. Aceasta scoala nu pregateste doar ofiteri de marina militara si comerciala, ci prin specificul meseriei noastre trebuie sa ne scoata oameni pregatiti pentru viata. Putine scoli se pot lauda cu experienta dascalilor nostri transmisa d