Regina Elisabeta a II-a (81 de ani),primul monarh britanic care a ajuns sa sarbatoreasca nunta de diamant, a marcat aniversarea a 60 de ani de casnicie luni, printr-o slujba la care ea si sotul sau, Printul Philip (86 de ani), si-au reinnoit juramintele. Evenimentul a avut loc la biserica Westminster, unde cei doi s-au casatorit, potrivit reuters.com.
In 1947, familia Printului Philip nu a participat la ceremonia de casatorie deoarece la acea vreme existau resentimente, in urma evenimentelor din cel de-al doilea razboi mondial. Insa, de aceasta data, la slujba de luni, au fost prezenti si cativa membri ai familiei printului.
La eveniment au fost invitate 2000 de persoane, printre care dramaturgul Tom Stoppard si cantareata de opera Joan Sutherland, precum si alte patru cupluri britanice care sarbatoreau nunta de diamant.
Slujba a fost stabilita cu o zi inainte de data la care cei doi s-au casatorit (20 noiembrie). Marti, cuplul regal vor merge in Malta, unde printul Philip a fost ofiter naval in perioada dinainte de casatorie.
Nunta Elisabetei a II-a, care s-a indragostit de Philip din copilarie, a iscat un adevarat scandal la acea vreme in Marea Britanie.
In contrast cu soliditatea casniciei lor, trei dintre cei patru copii ai cuplului au divortat. Printul Andrew, cel de-al doilea copil al Reginei, a declarat saptamana trecuta ca divortul sau de Sarah Ferguson i-a dezamagit pe parintii sai, care au mers intotdeauna pe ideea ca mariajul este legatura pe viata.
Arhiepiscopul de Canterbury, Rowan Williams, conducatorul spiritual al celor 77 de milioane de anglicani din intreaga lume, a binecuvantat cuplul regal. Regina Elisabeta a II-a (81 de ani),primul monarh britanic care a ajuns sa sarbatoreasca nunta de diamant, a marcat aniversarea a 60 de ani de casnicie luni, printr-o slujba la care ea si sotul s